TOPIREA GHEŢARILOR

Dacă ne uităm la cele mai înalte lanţuri montane ale Terrei, vom vedea mai puţină gheaţa şi zăpadă decât acum câteva decenii. Topirea gheţarilor şi a calotelor glaciare constituie una dintre cele mai evidente consecinţe ale schimbărilor climatice de pe Pământ, acest fenomen având numeroase efecte secundare: contribuie la ridicarea nivelului Oceanului Planetar, creşte riscul inundaţiilor sau a secetelor în multe regiuni, ceea ce conduce la reducerea cantităţii de apă potabilă pentru milioane de persoane.

În prezent gheţarii şi calotele glaciare ocupă 10% din suprafaţa Terrei şi conţin 75% din resursele de apă dulce. În trecutul geologic, în timpul perioadelor glaciare, teritoriul ocupat de gheţari ajungea la 30% din suprafaţa uscatului. Acum 250. 000 de ani, în ultima perioadă glaciară, gheţarii acopereau mare parte din America de Nord, nordul Europei şi al Asiei şi Antarctica. Canada, de exemplu se află aproape în totalitate sub gheaţă.

Gheţarii reprezintă cel mai mare rezervor de apă dulce al Terrei, acoperind în total o regiune de mărimea Americii de Sud. În ultimul timp ei au început să se topească într-un ritm îngrijorător, fapt pus pe seama creşterii globale a temperaturii. După anii '60, gheţarii montani au pierdut aproximativ 4000 km cubi de apă, un volum mai mare decât debitul anual al fluviilor Orinoco, Congo, Yangtze şi Mississippi, luate împreună. Pierderea a fost de două ori mai mare în anii '90. Se ştie că în regiunile polare şi în munţii înalţi sunt situaţi aproximativ 160.000 de gheţari şi se presupune că până la un sfert din cei montani ar putea dispărea până în 2050, iar până în 2100 procentul s-ar putea ridica şi la 50%.

Cât de repede se topeşte gheaţa?

Până la finele acestui secol temperatura medie la nivel mondial ar putea creşte cu 1,4-5,8 grade C. Diferitele modele climatice sugerează faptul că, la o creştere de 4 grade C a temperaturii, se vor topi aproape toţi gheţarii Terrei. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, în care ar intra o creştere de numai 1 grad C a temperaturii şi o mărire a cantităţii de precipitaţii lichide şi solide, gheţarii vor continua să-şi piardă din volum. Recent, şi calota glaciară arctică a început să-şi reducă dimensiunile, cu excepţia Scandinaviei şi a Islandei, unde creşterea cantităţii de precipitaţii a condus la o extindere a acesteia. Calota glaciară antarctică înglobează 95% din resursele de apă dulce ale planetei. Temperaturile scăzute previn topirea la suprafaţă, dar unele studii pun în evidenţă o topire semnificativă dedesubt, la contactul cu uscatul, probabil din cauza creşterii temperaturii apei oceanului. Multe bucăţi de gheaţă s-au desprins din calotă şi plutesc pe apă. În ultima jumătate de secol, cei mai mulţi gheţari din Alpi şi-au redus considerabil masa. Dacă ratele actuale de topire continuă, în câteva decenii cei mai mulţi dintre gheţarii din Alpi vor dispărea. În ultimii 30 de ani, gheţarii himalayeni (Asia) s-au retras şi şi-au redus grosimea, iar în Bhutan acest proces a atins o rată de 30-40 m pe an. Şi mai rău, în Asia Centrală ratele de retragere ale gheţarilor sunt printre cele mai ridicate din lume. O scădere alarmantă a suprafeţei acoperite de gheaţă se înregistrează şi la gheţarii tropicali din Africa, care, de la începutul secolului al XX-lea şi-au redus suprafaţa cu 60-70%. Gheaţa de pe Muntele Kilimanjaro a scăzut cu 80% pe parcursul secolului trecut. Pe Muntele Kenya, 7 din cei 18 gheţari prezenţi în 1900 dispăruseră în 1993.

Care sunt consecinţele?

Topirea continuă a gheţarilor pe parcursul acestui secol va conduce la inundaţii, la lipsa apei potabile pentru milioane de persoane şi la ridicarea nivelului mărilor de pe Glob, ameninţând şi distrugând habitate şi ecosisteme costiere. Creşterea cantităţii de apă care intră în oceane are un impact semnificativ asupra nivelului Oceanului Planetar. De asemenea, consecinţe îngrijorătoare se resimt şi în regiunile din jur: spre exemplu, modificarea Curentului Golfului joacă un rol important în clima Europei nordice şi de vest. Gheţarii himalayeni, sursă de alimentare cu apă pentru şapte mari fluvii din Asia (Gange, Brahmaputra, Indus, Salween, Mekong, Yangtze şi Huanghe) şi pentru două miliarde de oameni, se retrag într-o rată alarmantă, cu grave consecinţe pentru viitor. Topirea rapidă a blocurilor de gheaţă poate cauza inundaţii severe, mai ales în regiunile bine populate, cum este Himalaya. Revărsarea unui lac glaciar din Nepal, în 1985, a produs ridicarea unui perete de apă înalt de 15 m, la o viteză de 90 km/oră. Valul care a coborât pe pantele munţilor a omorât oameni şi a distrus case. Un studiu UNEP arată faptul că în aceeaşi situaţie sunt 44 de alte lacuri glaciare din Nepal si Bhutan. În anul 1941 o bucată imensă de gheaţă, desprinsă dintr-un gheţar din Peru, a pătruns într-un lac, cauzând revărsarea acestuia şi uciderea a 7000 de persoane. Regiunile costiere sunt de asemenea expuse inundaţiilor, ca urmare a creşterii nivelului mării, aici locuind aproape jumătate din populaţia globului. De asemenea, ţărmurile şi plajele sunt erodate, iar apele subterane dulci din apropierea lor sunt invadate de apele sărate ale mării, distrugându-se astfel mai multe ecosisteme coastiere. Mai multe păsări şi animale marine sunt ameninţate cu dispariţia, mai ales în regiunile polare, unde acestea depind de hrana găsită la marginea calotelor glaciare.

DARURILE OFERITE DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR POT FI ÎNLOCUITE CU PRODUSE BIO, ÎN SEMN DE IUBIRE FAŢĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Trandafirii, ciocolata, bijuteriile sau lenjeria fină sunt, fără îndoială, darurile pe care toţi îndrăgostiţii şi le fac de Ziua Sfântului Valentin. Însă fabricarea tuturor acestor lucruri, pe care, ce-i drept, mulţi dintre noi le aşteaptă cu nerăbdare, reprezintă o sursă considerabilă de poluare!
Nimic nu-i poate împiedica însă pe cei care se iubesc cu foc să-şi arate, cu această ocazie, şi preţuirea faţă de planeta pe care trăiesc, înlocuind cadourile tradiţionale cu produse eco! Astfel, Ziua Sfântului Valentin poate deveni, pe lângă sărbătoarea iubirii, şi o sărbătoare ecologică!
Terra este un organism viu care are nevoie de iubire şi protecţie pentru a supravieţui. Omul se bucură primul de tot ceea ce înseamnă mediu înconjurător, dar tot el este cel care păstrează ori distruge cu bună ştiinţă toate darurile pe care natura ni le oferă necondiţionat.
Iubirea faţă de semeni înseamnă, în mare parte, şi iubirea faţă de locul în care aceştia trăiesc, faţă de plante sau animale fără de care viaţa noastră nu ar însemna mare lucru. Modalităţile în care ne putem exprima sentimentele pot fi destul de ingenioase, iar darurile pe care le facem cu diverse ocazii pot fi şi altele decât cele cu care am fost obişnuiţi până nu de mult.
Produsele din galantare pentru care se irosesc materii prime, de multe ori nereciclabile, nu pot exprima mai multă iubire decât o plimbare romantică sub clar de lună ori o seară în doi la lumina discretă a lumânărilor.
Un cadou nu înseamnă neapărat o brăţară de aur, flori care cresc forţat în sere sau batoane de ciocolată care mustesc de e-uri.

Florile lasă în urma lor suferinţă

De Sfântul Valentin sau cu orice altă ocazie ne arătăm preţuirea faţă de cei apropiaţi printr-un buchet imens de flori. Dar nu ne gândim aproape niciodată că acest gest nu este ecologic, şi nici chiar etic. Resursele energetice angrenate în alcătuirea unui buchet de 25 de trandafiri echivalează cu o plimbare făcută cu maşina preţ de 20 de kilometri. Cele mai multe flori vin din locuri îndepărtate, cu avionul sau în camioane, iar pentru a rezista în timpul transportului sunt conservate sau refrigerate.
Cu ocazia sărbătorilor, producţia în serele de flori se triplează şi, la fel, consumul de energie, în special iarna. Pesticidele şi îngrăşămintele chimice garantează producţia şi reduc riscurile producătorului. Dar toate aceste chimicale cu ajutorul cărora florile cresc rapid poluează solul, ameninţă sănătatea muncitorilor şi le pot declanşa chiar celor cărora le sunt aduse în dar tot felul de alergii. Mulţi dintre oamenii care lucrează în sere au dureri de cap, ameţeli, insomnii, greţuri, iar pe termen lung se aleg cu boli incurabile, cum ar fi cancerul, sau trebuie să facă faţă unor afecţiuni cronice, cauzate, bineînţeles, de diversele substanţe chimice care "hrănesc" ori colorează artificial plantele.

Trandafirii emană CO2

Creşterea forţată a florilor reprezintă o sursă importantă de poluare, iar plantele care nu se dezvoltă în mod natural devin un pericol chiar şi atunci când zac aproape fără viaţă în florării sau în vază. Un singur trandafir olandez, obţinut în condiţii de seră, emană 670 grame de dioxid de carbon!
Florile reprezintă un simbol. Ele nu trebuie smulse din pământ ca să dovedească sentimentele. Şi nici nu trebuie să-i determinăm pe cultivatori să-şi dea peste cap serele pentru a face faţă unui consum exagerat. Alternativa la producţia industrială de flori, care presupune un afront adus mediului, o reprezintă florile bio.
Sunt mai scumpe, dar mirosul şi aspectul lor sunt inegalabile. Florile bio cresc natural, fără chimicale, au un miros îmbătător şi, datorită preţului, care este destul de mare, nu se vând în cantităţi uriaşe, fapt care conduce la un echilibru între cerere şi ofertă. Mai pot fi oferite în dar şi florile în ghiveci. Sau florile presate! Un cadou ingenios poate fi făcut confecţionând flori din hârtie reciclabilă. Nu costă mult, iar efectul va fi deosebit, deoarece cadoul făcut chiar de acela care îl oferă are o valoare mult mai mare decât un trandafir cumpărat în grabă de la florăreasa din colţ.

Aurul ucide

Bijuteriile din aur au fost şi sunt la mare preţ. Orice femeie îşi doreşte să primească în dar tot felul de obiecte confecţionate din cel mai preţios metal de pe pământ. Dar aurul pune în pericol viaţa oamenilor şi mediul înconjurător! El provoacă stricăciuni locurilor din care este extras, iar condiţiile de exploatare din minele de aur sunt dintre cele mai periculoase.
Minereul de aur este sfărâmat şi introdus în cuve în care se toarnă cianuri. Unele exploatări miniere folosesc tone de cianuri pe zi. Oamenii care trăiesc în preajma minelor din care se extrage aur resimt din plin efectele poluante ale acestor substanţe chimice atât de dăunătoare. Păşunile sunt distruse, sursele de apă sunt puternic afectate din cauza deversărilor de cianuri, iar animalele mor otrăvite sau de foame.
În Ghana, de exemplu, mii de săteni nu au apă potabilă, din cauza exploatărilor aurifere din jur. Iar în Peru, unde se află cea mai rentabilă mină de aur din America de Sud, oamenii suportă de multă vreme consecinţele nefaste ale cianurilor care se manifestă prin boli cronice şi moarte prematură.
Darurile bio care pot fi oferite celor dragi sunt nenumărate. Există deja în magazine haine confecţionate din bumbac bio. Tricouri, blugi, lenjerie intimă, toate aceste articole sunt superioare calitativ celor produse din fire sintetice şi nu pun în pericol sănătatea celui care le poartă. Există, de asemenea, produse cosmetice bio, care surclasează cremele şi deodorantele pe bază de substanţe chimice. Urmează dulciurile bio, printre care se numără ciocolata din cacao obţinută din culturi netratate.
Un poem, o ilustrată electronică, un obiect personalizat, util, confecţionat din materiale reciclabile sau flori din hârtie, toate acestea pot valora la fel de mult ca şi trandafirii olandezi care mor după câteva zile, aruncaţi la gunoi, sau pot să transmită simboluri mult mai puternice decât sacoşele pline cu tot felul de produse, de multe ori inutile, care pun în pericol mediul înconjurător.