12 MOTIVE

12 motive pentru a fi ... în zodia BERBEC (21.03. - 20.04.):

1. Primul motiv pentru care sunteţi un Berbec: Sunteţi foarte hotărâţi!

2. Niciodată nu vă plictisiţi.

3. Opiniile sunt întotdeauna prezente.

4. Aţi realizat mari lucrări de pionierat.

5. Motto-ul dumneavoastră: Aventurierii suntem noi.

6. Vă place mâncarea gen fast-food.

7. Vă înălţaţi (vă ridicaţi) înainte de a privi.

8. Pasionali, pasionali, pasionali.

9. Întotdeauna vreţi să fiţi primii în ceea ce faceţi.

10. Oh! Temperamentul dumneavoastră.
11. Aveţi gusturi îndrăzneţe.
12. Open mind: Nu cu ochii se poate vedea în întuneric.
12 motive pentru a fi ... în zodia TAUR (21.04. - 21.05.):
1. Primul motiv: Renunţarea vă este un concept străin.
2. Motto-ul dumneavoastră: Mai bine mă lupt decât să întorc spatele.
3. Veţi mânca orice.
4. Niciodată nu veţi primi premiul pentru "tactică".

5. Munciţi prea mult.

6. Vă place încălţămintea practică.

7. Noi ştim (toată lumea ştie) ca o veţi face (veţi duce proiectul la bun sfârşit).

8. Sunteţi, oh, atât de romantici.

9. ... şi atât de sociabili.

10. Pentru mintea dumneavoastră iscoditoare, nu există taine.

11. Vă place să vă asociaţi cu parteneri puternici.

12. Open mind: Atunci când o uşă se închide, se deschide alta.

12 motive pentru a fi ... în zodia GEMENI (22.05. - 21.06.):

1. Sunteţi măreţ la multiple sarcini.

2. Vorbiţi, vorbiţi, vorbiţi.

3. Vă plac lucrurile noi.

4. Motto-ul dumneavoastră: Cred orice, atâta timp cât iubesc.

5. Nimeni nu vă înţelege (sunteţi nişte neânţeleşi).
6. Nu sunteţi confuzi când vine vorba de dovezi.

7. Faceţi prietenii solide.
8. Sunteţi cu adevărat amuzanţi.
9. Niciodată nu furaţi.
10. Etalaţi o spontaneitate care vă amplifică naturaleţea.
11. Sunteţi pe aceeaşi frecvenţă cu ritmurile societăţii.
12. Open mind: Fantezia nu este decât începutul.
12 motive pentru a fi ... în zodia RAC (22.06. - 22.07.):
1. Exercitaţi o atracţie mistică.
2. Nu puteţi ascunde ceea ce gândiţi.
3. Vă place să staţi acasă.
4. Adoraţi mâncarea bună (sănătoasă) .
5. Consideraţi că vi se rănesc cu uşurinţă sentimentele.
6. Motto-ul dumneavoastră: Amprentele digitale şi fulgii de zăpadă nu sunt singurele elemente caracterizate prin unicitate absolută.
7. Vă comportaţi ca o cloşcă cu puii ei.
8. Vă gândiţi că sunteţi într-o continuă distracţie.
9. Vă place să îi îndestulaţi pe oameni, să-i hrăniţi.
10. Lăsaţi-mă să vă plâng pe umăr!
11. Nimeni nu vă poate impune o idee sau o atitudine.
12. Open mind: Şi a trăi este un act de creaţie.
12 motive pentru a fi ... în zodia LEU (23.07. - 22.08.):
1. Niciodată nu veţi fi laşi, oameni slabi.
2. Mereu, gata de drum.
3. Motto-ul dumneavoastră: Suntem cei mai buni!
4. Un aşa magnetism animalic mai rar.
5. Vă puteţi plânge cu voce tare.
6.Văi place ca oamenii să depindă de dumneavoastră.
7. Născuţi actori - aveţi actoria în sânge.
8. Întotdeauna distractivi, să-i ai în preajmă.
9. Legături pline de semnificaţii.
10. Carismă şi hotărâre de a izbândi.

11. Vă implicaţi fără rezerve în ceea ce faceţi.

12. Open mind: Un copac are multe ramuri şi frunze, dar o singură tulpină.
12 motive pentru a fi ... în zodia FECIOARĂ (23.08. - 21.09.):
1. Experţi în folosirea cuvintelor.
2. Motto-ul dumneavoastră: Realizarea cea mai mare a unor persoane cu adevărat ambiţioase poate fi simplă amabilitate.
3. Faceţi cele mai pertinente recenzii critice.
4. Atât de eleganţi şi curaţi.
5. Menţineţi standardele altora la cote înalte.
6. Potriviţi pentru a fi mari comedianţi.
7. Sunteţi foarte buni în a vă ascunde emoţiile.
8. Modele de constrângere excesivă.
9. Sinceri şi reali.
10. Complet concentraţi asupra obiectivelor.
11. Detaliile sunt viaţa dumneavoastră.
12. Open mind: Nu întotdeauna calea cea mai grea este şi cea mai bună.
12 motive pentru a fi ... în zodia BALANŢĂ (22.09. - 22.10.):
1. Vreţi ca toată lumea să fie fericită.
2. Motto-ul dumneavoastră: Am gust în toate.
3. Nu aveţi idei sau prejudecăţi preconcepute.
4. Oh, atât de iubitori.
5. Vă place să fiţi drepţi.
6. Super sensibili.
7. O furtună a minţii, dar de lux.
8. Urâţii să luaţi o decizie.
9. În continuu vă redecoraţi casa.
10. Mare amatori de senzaţional.
11. Vă cunoaşteţi bine limitele.
12. Open mind: Toţi muncim pentru Dumnezeu. Este un patron dur şi salariul nu-i întotdeauna grozav, dar există destule răsplăţi.
12 motive pentru a fi ... în zodia SCORPION (23.10. - 21.11.):
1. Nu aveţi frică.
2. Oh, atât de misterioşi.
3. Vor ceea ce dumneavoastră nu puteţi avea.
4. Motto-ul dumneavoastră: Lăsaţi-mă în pace!
5. Nişte gânditori atât de profunzi.
6. Sunteţi nişte spirite fără graniţe.

7. Aveţi o limbă cam ascuţită.

8. Oare vă daţi seama cât de rebeli sunteţi?

9. Cercetaţi vieţile altora cu ochi critici şi precişi.

10. Acordaţi o mare însemnătate bunului simţ.
11. Personaje care modifică acţiunea piesei.
12. Open mind: Să pierdeţi cu eleganţă poate fi o victorie importantă.
12 motive pentru a fi ... în zodia SĂGETĂTOR (22.11. - 20.12.):
1. Sunteţi nişte răţuşte norocoase.
2. Motto-ul dumneavoastră: Media mea este bună, pe bune! Vorbesc serios!
3. Veţi călători oriunde pentru orice.
4. Viaţă de petreceri.
5. Bun simţ al umorului.
6. Vă plac prietenii dumneavoastră la nebunie.
7. Mai multă răbdare decât o stâncă.
8. Nu suportaţi să vi se pună pumnul în gură.
9. Faceţi un eveniment olimpic decât să fiţi nişte antrenori de pămpălăi.
10. Extrem de competitivi.
11. Momentul cel mai important - Prezentul.
12. Open mind: Simplele realităţi ale vieţii cotidiene au o legătură importanta cu lumea idealurilor măreţe.
12 motive pentru a fi ... în zodia CAPRICORN (21.12. - 19.01.):
1. Munciţi cu inteligenţă nu cu greutate.
2. Timpul este întotdeauna de partea dumneavoastră.
3. Motto-ul dumneavoastră: Prefer să lupt decât să mă schimb....
4. O aşa clasă mai rar.

5. Dumneavoastră vă pasă ceea ce alţii gândesc.

6. Ca iepuraşii cu baterii "energizer" - continuaţi să funcţionaţi la nesfârşit.

7. Intuiţia nu vă înşeală.

8. Arme puternice - inteligenţa şi ironia..
9. Ştiţi să improvizaţi.
10. Nu vă place să faceţi "valuri".
11. Flexibil in codul moral.
12. Open mind: Emoţiile pot fi calmate cu ajutorul respiraţiei.
12 motive pentru a fi ... în zodia VĂRSĂTOR (20.01. - 18.02.):
1. Rareori încercaţi să faceţi ceva la care ştiţi că nu vă pricepeţi.
2. Motto-ul dumneavoastră: Informaţia înseamnă putere.
3. Atât de independenţi.
4. Imprevizibili total.
5. Fascinaţi de tot ce îi înconjoară.
6. Dornici să salveze lumea.
7. Nu le pasă de ceea ce cred ceilalţi.
8. Păstrează opţiunile deschise.
9. Nişte nonconformişti notorii.
10. Individualişti în alegerile pe care le faceţi.
11. Vă plac delicatesele neobişnuite.
12. Open mind: Lumea necunoscutului trebuie întotdeauna respectată.
12 motive pentru a fi .... în zodia PEŞTI (19.02. - 20.03.):
1. Un farmec şi o imaginaţie atrăgătoare.
2. Niciodată nu aruncaţi nimic ....
3. Motto-ul dumneavoastră: În viaţa cotidiană există miracole ce se repetă mereu.
4. Atât de retraşi, pustnici.
5. Întotdeauna meritaţi mai bun, mai bine.
6. Compasivi şi generoşi.
7. Nici pe departe uşori de determinat.
8. Puteţi fi foarte la obiect.

9. Înclinaţi spre conceptualizare.

10. Supraîncărcaţi cu enormitatea universului.
11. Emoţii profunde şi sensibile.
12. Open mind: Precauţia nu trebuie confundată în mod greşit cu laşitatea.

BEŢI APĂ!

Mai jos sunt câteva explicaţii extrase dintr-o revistă de ştiinţă (Ion Life Detox News nr.7/2004), care explică de ce ne îngrăşăm, ne îmbolnăvim şi îmbătrânim.

În ultimii 30 de ani japonezii şi coreenii s-au bucurat de beneficiile aduse sănătăţii şi condiţiei fizice de apa ionizată, restul lumii aflând de ea doar de câţiva ani.. Poate că cel mai uimitor aspect al fenomenului numit "apa ionizată" este că, în Japonia, o familie din cinci consumă apă ionizată. Noi toţi avem prea multă aciditate. Hrana pe care o consumăm arde împreună cu oxigenul din celule pentru a produce energie. După ardere, hrana se transformă în reziduuri acide, iar celulele le depozitează în circuitul sanguin. Corpul nostru elimină aceste reziduuri prin urină, respiraţie şi transpiraţie, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sânge şi ţesuturi.

Pentru a putea trăi, sângele şi celulele noastre trebuie să fie uşor alcaline (sângele are pH-ul de 7,35). Pentru a-şi păstra alcalinitatea, organismul nostru face o mică "scamatorie", prin care converteşte reziduurile acide în reziduuri acide solide. Dacă corpul poate menţine aceste reziduuri nediluate, le poate stoca pe o perioada nedeterminată, neafectând pH-ul în restul corpului. Aşa că le stocheaza într-o grămadă de locuri şi moduri, inclusiv în grăsime. Îngrăşarea poate fi rezultatul necesităţii reziduurilor acide de a avea un mediu de stocare.

Concluzie: prima dată suntem acizi şi apoi apare grăsimea.

Exemple ale reziduurilor acide solide în corpul nostru sunt: colesterolul, acizii graşi, acidul uric, pietrele la rinichi, uraţii, sulfaţii şi fosfaţii.

Acumularea acestor reziduuri acide reprezintă procesul îmbătrânirii. Formula chimică pentru colesterol şi acizii graşi este arderea incompletă a carbohidraţilor. Colesterolul şi acizii graşi sunt rezultatul consumului de paste şi pâine. Acidul uric şi amoniacul provin de la toate tipurile de carne.

Acidul fosforic provine de la cereale, cum ar fi orezul şi băuturi tip cola.

Acidul sulfuric provine de la gălbenuşul de ou. Acizii sulfuric şi fosforic sunt otrăvitori. Ei trebuie neutralizaţi de minerale alcaline, înainte să devină ceva benign. În absenţa unei cantităţi suficiente de minerale alcaline în dieta noastră, corpul nu are de ales şi va fura calciul din oase, neutralizând aceşti acizi, transformându-i în sulfaţi, fosfaţi şi uraţi; asa apare în timp osteoporoza. Una dintre marile probleme ale reziduurilor acide este că îngroaşă sângele şi blochează capilarele. Din această cauză, multe persoane suferă de hipertensiune arterială. În funcţie de locul in organism unde sunt stocate reziduurile acide, circulaţia sângelui în acea zonă este slabă şi este posibil ca un organ vital să primească insuficient sânge, devenind disfuncţional. Multe boli degenerative sunt rezultatul proastei circulaţii. Un exemplu tipic este diabetul, care este cauzat de acumulările acide în jurul pancreasului. Celulele canceroase sunt acide, în timp ce celulele sănătoase sunt alcaline. Celulele normale nu pot supravieţui în apropierea zonelor cu acumulări de reziduuri acide. Oricum, anumite persoane au gene puternice, care suferă mutaţii pentru a supravieţui în mediu acid.

Aşa se dezvoltă celulele canceroase. Atâta timp cât mediul rămâne acid, cancerul va reapare după o operaţie de extirpare a celulelor canceroase. Oncologistii cu experienţă cresc alcalinitatea pacienţilor, înainte de operaţie.

Reziduurile acide din interiorul vaselor de sânge sunt foarte periculoase, putând duce la înfundarea capilarelor din zona creierului. Corpul nostru lipeşte aceste reziduuri de pereţii vaselor de sânge, dar în cazul unor eforturi mari, când presiunea creşte, aceste reziduuri se pot dezlipi şi bloca vasele capilare din zona creerului provocând accidente cerebrale.

Alcalinul neutralizează acidul. Apa alcalină ionizată neutralizează reziduurile acide din corpul omenesc şi le lichefiaăa pentru a fi eliminate de către rinichi. Un exemplu care ne ajută să înţelegem acest lucru ar fi grăsimea de pe mâini, după ce spălăm carnea. Această grăsime nu poate fi îndepărtată cu apa de la robinet. Avem nevoie de un săpun pentru a lichefia grăsimea şi a ne curăţa pielea. Grăsimea este acidă şi săpunul este alcalin. Ne spălam corpul la exterior, îndepărtând murdăria, dar neglijăm complet murdaria din interior.

Deci ne conducem după dictonul "Ceea ce ochii nu văd, nu există". În funcţie de fiecare organism, noi stocăm reziduurile acide în mod diferit. Simptomele bolilor se manifestă în funcţie de locul unde sunt stocate reziduurile. Când vom înţelege că bolile degenerative ale adulţilor sunt cauzate de acumulările de deşeuri acide, nu va mai fi nici un mister că utilizarea apei alcaline ionizate ne îmbunătăţeşte sănătatea. Pentru a duce o viaţa lungă şi sănătoasă, mai întâi trebuie să eliminăm deşeurile acide din corpul nostru. Cel mai bun şi uşor mod de a scăpa de aceste deşeuri acide este să le lichefiem şi să le neutralizăm cu apă alcalină ionizată. Prin eliminarea particulelor, reziduurilor acide din sânge, eliminăm riscul îmbolnăvirilor care pot duce la moarte subită. Apa alcalină ionizată nu are valoare nutriţională sau de medicament, dar are uimitoarea capacitate de a neutraliza şi lichefia deşeurile acide, pentru a putea fi eliminate din organism, păstrând alcalinitatea acestuia - deci sănătatea şi starea de bine.

Sfaturi pentru sănătate

Beţi apă pe stomacul gol:

În Japonia zilelor nostre este foarte popular obiceiul de a bea apă imediat după trezire în fiecare dimineaţă. Mai mult, testele cercetătorilor au demonstrat valoarea acestui obicei. Pentru cei in vârstă şi pentru bolile grave ca şi pentru bolile moderne, tratamentul cu apă a fost considerat de succes de către o societate medicală japoneză, ca tratament sigur 100% pentru următoarele boli: dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrită, bătăi puternice ale inimii, epilepsie, grăsimi în exces, astm bronşic, tuberculoză, meningită, boli de ficat şi urină, vomă, gastrită, diaree, hemoroizi, diabet, constipaţie, toate bolile de ochi, cancer la organele genitale şi dereglări menstruale, boli ale urechilor, nasului şi gâtului.

Metoda de tratament:

1. Dimineaţa, imediat după trezire, înainte de a vă spăla pe dinţi, beţi 4 x 160 ml apă (aproximativ o jumătate de litru în total).

2. Spălaţi-vă pe dinţi dar nu mâncaţi şi nu beţi nimic 45 minute.

3. După 45 minute puteţi bea şi mânca normal.

4. Dupa 15 minute de la micul dejun, prânz sau cină nu mâncaţi şi nu beţi nimic 2 ore.

5. Cei care sunt bătrâni sau bolnavi şi nu pot bea 4 pahare cu apă, la început pot începe prin a bea apă mai puţină şi să crească gradual până la 4 pahare pe zi.

6. Metoda de mai sus va vindeca boli şi toată lumea se poate bucura de o viaţă sănătoasă. Următoarea listă dă numarul de zile de tratament necesar pentru vindecarea/controlul/reducerea principalelor boli:

(1) Presiune ridicată a sângelui- 30 zile

(2) Gastrită - 10 zile

(3) Diabet - 30 zile

(4) Constipaţie - 10 zile

(5) Cancer - 180 zile

(6) Tuberculoză - 90 zile

(7) Pacienţii cu artrită ar trebui să urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile în prima săptămână şi începând din a doua săptămâna zilnic. Această metodă de tratament nu are efecte adverse; oricum, la începutul tratamentului s-ar putea să fie necesar să urinaţi de mai multe ori. Este şi mai bine să continuaţi acest tratament ca o activitate de rutină în viaţa voastră. Beţi apă şi rămâneţi sănătoşi şi activi. Înţelegem acum de ce chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte şi la masă apă ce nu este rece. Poate este timpul sa adoptam obiceiul lor de a bea apa în timp ce mâncăm!!! Nimic de pierdut, totul de câştigat.

Pentru cei cărora le place să bea apă rece, aceste rânduri sunt pentru voi!

Este plăcut să bei o ceaşcă cu o băutură rece după o masă. Apa rece va solidifica mâncărurile uleioase pe care tocmai le-aţi consumat. Vă va încetini digestia. Odată ce acest "noroi" reacţionează cu acidul, va fi absorbit mai repede decât hrana solidă. Va depune un strat pe intestine. Foarte curând, acesta se va transforma în grăsime şi va duce la cancer. Este cel mai indicat să beţi supă fierbinte sau apă caldă după masă.

O notă importantă despre atacurile de inimă:

Ar trebui să ştim că nu fiecare simptom de atac de inimă va trimite durerea în mâna stângă. Fiţi atenti la durerile intense în maxilar. S-ar putea să nu aveţi prima dată durere în piept, în timpul unui atac de inimă. Greaţa şi transpiratul intens sunt şi ele simptome obişnuite. 60% din persoanele care au atac de inimă în timp ce dorm, nu se trezesc. Durerea în maxilar vă poate trezi dintr-un somn adânc. Fiţi cu grijă şi atenţie. Cu cât ştim mai multe, cu atât şansele de a supravieţui sunt mai mari.

COPILUL ŞI COMPUTER-UL

Trăim într-o era a tehnologiei, fel şi fel de aparate ne uşurează munca, ne ajută să facem noi descoperiri, să comunicăm cu semenii nostri, să ne delectăm, să ne verificăm şi să ne păstrăm sănătatea. Dar, probabil că nici un alt instrument de lucru nu a intrat atât de rapid în viaţa noastră, aşa cum a făcut-o computer-ul. El ne este sprijin la locul de muncă, cu ajutorul lui aflăm tot ce este nou în lume, căpătăm informaţii din orice domeniu dorim, ascultăm muzică, ne relaxăm, corespondăm sau vorbim cu prietenii. Computer-ul a ajuns să reprezinte legătura noastră cu lumea.
Ca orice lucru, folosirea computer-ului are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Dacă noi, adulţii, avem capacitatea de a discerne şi de a lua doar ce este bun, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre copii.
Chiar de la vârste foarte mici, sub un an, copii urmăresc cu multă atenţie ecranul televizorului sau monitorul computer-ului, datorită imaginilor colorate care se succed. Îi atrag mişcarea, sunetul, culoarea, chiar dacă nu înţeleg nimic. Specialiştii spun că nu este bine să supunem copilul foarte mic la astfel de vizionări, deoarece este obositor şi dăunător ochilor. Odată cu trecerea timpului, copilul începe să înţeleagă din ce în ce mai mult ce se petrece în jurul lui. Dacă părinţii folosesc computer-ul şi copilul va dori să facă acest lucru. Aşa că începe să se joace cu tastatura, cu mouse-ul, să traseze linii, iar mai târziu să coloreze, să deschidă diferite programe. Vârsta la care poate să facă aceste lucruri depinde de la un copil la altul. Folosirea computer-ului nu este dăunătoare, dar trebuie făcută cu prudenţă, mai ales dacă ne referim la timpul pe care copilul îl petrece în faţa acestuia.
Folosit cu măsură, computer-ul ne este un bun prieten. Iată câteva din avantajele utilizării computer-ului de către copil:

▪ învaţă să caute şi să utilizeze informaţia, folosind mai multe surse;

▪ îşi îmbogăţeşte cunoştintele cu informaţii din domenii variate;

▪ cele mai multe jocuri dezvoltă viteza de reacţie, gândirea logică, spiritul competitiv;

▪ poate învăţa prin joc (deci într-un mod plăcut şi accesibil) culorile, cifrele, literele, figurile şi formele geometrice etc.;

▪ învaţă să folosească un instrument pe care îl va folosi în anii următori, la viitoarea slujbă şi fără de care ar avea un handicap faţă de colegii de generaţie.
Folosirea computer-ului în mod neraţional are şi dezavantaje:

▪ poziţia în faţa computer-ului poate duce la deformări ale coloanei vertebrale;

▪ îşi neglijează temele;

▪ lipsa de mişcare duce la obezitate;

▪ poate intra în contact cu persoane necunoscute, periculoase;

▪ poate viziona materiale cu scene violente sau interzise minorilor;

▪ i se poate forma deprinderea de a lua totul "de-a gata" (referate, lucrări);

▪ nu mai este atras de lectură;

▪ tendinţa de a folosi în conversaţiile cu prietenii forme şi formulări care nu au nimic comun cu limba română; tendinţa de a accepta greşelile de scriere; "inventarea" unor noi reguli de scriere, care îl pot deruta în scrierea corectă;

▪ se pare că unii copii devin mai puţin sociabili;

▪ dependenţa de computer;
Pe de altă parte nu putem renunţa la utilizarea computer-ului pentru că este la fel de necesar ca scrisul şi cititul. Putem în schimb, să luăm unele măsuri, astfel încât să înlăturăm eventualele dezavantaje.
Prima şi cea mai importantă este aceea a respectării unui program, copilul să ştie clar cât timp are voie să folosească în fiecare zi computer-ul. Pentru şcolarul mic o ora este suficientă. Este bine să atenţionăm copilul cu propoziţii de genul "Mai ai 10 minute şi va trebui să închizi computerul." şi nu cu "Acum, imediat închizi computer-ul!". În cel de-al doilea caz, dacă copilul tocmai a descoperit ceva nou sau este aproape de a trece de la un nivel la altul al unui joc, cu siguranţă va opune rezistenţă. Părinţii trebuie să fie foarte fermi în respectarea programului.
Este bine să antrenăm copilul şi în alte activităţi la fel de interesante: să mergem în parc, la cumpărături, să citim sau să desenăm împreună, să jucăm alte jocuri, să-i oferim alternative, pentru ca acesta să înţeleagă că posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt multiple.
Vom urmări în permanenţă ce face copilul pe calculator, mai ales dacă navighează pe internet.
Atunci când are teme de făcut şi foloseşte diferite materiale, referate, îi vom atrage atenţia că acestea nu au valoare dacă nu îşi aduce şi el contribuţia, că se poate inspira, culege informaţii, iar dacă se rezumă doar la copiere, este ca şi cum nu şi-ar fi făcut tema.
Îl vom sfătui să folosească corect limba română, chiar dacă se adresează unui prieten sau se grăbeşte.
Există multe materiale pentru copii, programe speciale, este bine să ne informăm înainte de a le cumpăra. Să parcurgem noul joc achizitionat pentru a vedea ce mesaj transmite copilului (unele jocuri instigă la violenţa), să vedem reclamele care îl însoţesc.
Părerile specialiştilor sunt diferite. Unii sunt împotriva utilizării computer-ului de către copiii de vârstă mică, susţinând ideea că aceştia trebuie mai întâi să intre în contact direct cu realitatea, să facă deosebirea între realitate şi imaginea realităţii. Cei mai mulţi consideră că, folosit în mod raţional, controlat, computerul reprezintă un instrument pe care copilul îl poate stăpâni, fiindu-i în acelaşi timp de un real folos în formarea sa.

CURIOZITĂŢI NUMISMATICE

Se pare că cele mai vechi monede din lume au fost bătute în cetatea grecească Lidia, din Asia Mică, în perioada 685-652 î.e.n.. Ele erau confecţionate dintr-un aliaj de aur şi argint. Se crede că în China ar fi circulat monede chiar înainte de această dată, dar nu există încă dovezi concrete. Se ştie în schimb cu certitudine că primele monede de schimb din China aveau forma unor cuţitaşe de aur şi argint.
Monedele de nichel au o vechime de peste 2150 de ani. Această afirmaţie se bazează pe descoperirea unor monede găsite în timpul unor săpături arheologice din India. Aceste monede au fost folosite cu 170 de ani înaintea erei noastre.
Bancnotele au fost inventate de cetăţeanul Johann Palmstruch din Riga, iar primul lot de bancnote a fost pus în circulaţie în 1661. La începutul primului mileniu, în China, existau "bancnote" formate din bucăţi pătrate de stofă, purtând pe ele o ştampilă oficială.
Cele mai mici monede de aur din lume au fost emise în India de Sud în jurul anului 1800. Ele se numeau ... gămălii şi cântăreau (fiecare) 0,0648 g! Cele mai grele monede de aur au fost emise, de asemenea, în India în timpul domniei padişahului Djahan (1627-1658) şi cântăreau 2,3 kg fiecare!
Cea mai mare şi mai grea monedă metalică bătută până acum a fost aceea emisă de monetăria suedeză în anul 1667. Fiecare monedă cântărea 20 kg. S-au bătut 26.522 astfel de monede, din care însă nu s-au păstrat până în zilele noastre decât trei piese. O altă monedă suedeză, din cupru, în valoare de zece taleri, fusese pusă în circulaţie în anul 1659. Ea cântărea 17,5 kg! Pecetea monetăriei este bătută pe margini, în mai multe locuri.
Italianul Cosimo de Medici cel Bătrân (1389-1464) a fost nu numai un mare bancher, dar şi posesorul celei mai valoroase colecţii de monede antice al timpului.
Cea mai mare şi valoroasă bancnotă din lume a fost de 10 milioane de dolari. Această bancnotă imensă, lungă de 3,6 m şi lată de 1,5 m a constituit cea mai mare atracţie a expoziţiei mondiale de la Chicago din anul 1932.
Primele monede de argint din Ţara Românească au fost emise în timpul domniei lui Vladislav I, numit de popor Vlaicu Vodă (1364-1374) şi se numeau ducaţi. În Moldova, primele monede proprii au apărut în timpul lui Petru Muşat (1377-1392). În documente, primele schimburi în bani sunt atestate în 1439 (Moldova) şi în 1451 (Ţara Românească).

CURIOZITĂŢI DIN NATURĂ

Ştiaţi că ...
... pe parcursul vieţii, un om înghite în timpul somnului în jur de opt paianjeni.

... alunele constituie unul dintre ingredientele dinamitei.

... un pahar cu apă fierbinte îngheaţă mai repede în frigider decât unul cu apă rece.

... măcăitul raţei nu produce ecou.

... un gândac de bucătărie poate trăi câteva săptămâni decapitat, murind însă de foame.

... mai mult de 10.000 de păsări mor în fiecare an strivindu-se de geamurile clădirilor.

... găinaţul produs de o găină pe parcursul vieţii poate genera suficientă energie pentru ca un bec de 100W să lumineze timp de 5 ore.

... peştii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu.

... durata de viaţă a unei papile gustative este de 10 zile.

... bărbaţii au de şase ori mai multe şanse să fie loviţi de fulger decât femeile.

... este anatomic imposibil să-ţi lingi cotul. Cu toate aceste, 75% din cei ce află încearcă să atingă cotul cu limba.

... în topul obiectelor cu care se îneacă americanii, scobitoarea este pe primul loc.

... porcii nu pot să se uite în sus, spre cer.

... dihorii dorm 20 ore pe zi. Melcii pot dormi 3 ani.

... 1 kg de lămâi conţine mai mult zahăr decât un kg de căpşuni.

... Hitler şi Napoleon aveau fiecare numai câte un testicul.

... oamenii şi delfinii sunt singurele specii care fac sex de plăcere.

... persoanele dreptace, trăiesc, în general, cu 7 ani mai mult decât persoanele stângace.

... 111.111.111 X 111.111.111 = 12.345.678.987.654.321

... un fulger conţine suficientă energie ca să prăjească 160.000 de felii de pâine. Din nefericire, un fulger durează 1/10.000 dintr-o secundă, aşa că ţi-e foarte dificil să întorci felia de pâine şi pe partea cealaltă.

... singura dată din istorie când a nins în Deşertul Sahara a fost în 18 februarie 1979.

... un om se naşte cu 300 de oase, dar când devine adult nu mai are decât 206 oase.

... cea mai răspândită limbă este chineza, vorbită de peste 1,1 miliarde de oameni. Abia următoarea este engleza, vorbită de aproximativ 800 de milioane de persoane.

... dacă ai călători de la un cap la altul al galaxiei noastre - Calea Lactee - cu viteza luminii, ţi-ar trebui 100.000 ani.

... China reprezintă 25% din populaţia lumii.

... cea mai scăzută temperatură din istorie de pe Terra a fost înregistrată în Antartica pe 24 august 1960. Temperatura măsura atunci -127 de grade C

... femeile clipesc de aproape două ori mai mult decât bărbaţii.

... când strănuţi, toate funcţiile corpului se opresc, chiar şi inima.

... simţul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui câine.

... energia unui uragan este egală aproximativ cu 500.000 de bombe atomice.

... nisipul umed cântăreşte mai puţin decât nisipul uscat.

... pentru a înghiţi sunt necesari 25 de muşchi.

... timp de 186 de zile nu se poate vedea soarele la Polul Nord.

... un ceas stricat ''are dreptate'' de cel puţin două ori pe zi.

... un kilogram de uraniu are energie cât şase milioane kilograme de cărbune.

... China are mai mulţi cunoscători de limbă engleză decat U.S.A.

... fiecare om produce zilnic aproape 1,5 kg de gunoi, majoritatea fiind hârtie.

... dinţii rozătoarelor nu se opresc niciodată din creştere.

... în U.S.A., roşul este cea mai folosită culoare pentru maşini.

... Noua Zeelandă este singura ţară care conţine toate tipurile de climă din lume.

... inima unei femei bate mai repede decât cea a unui bărbat.

... dacă nu poţi să mai vezi cu un ochi, îţi pierzi aproape o cincime din toată vederea.

... zilnic, omul uită 80% din tot ce a învăţat în ziua respectivă.

... Alfred Nobel din Stockholm, Suedia, a brevetat dinamita în 1867.

... Johann Gutenburg a inventat tiparul în 1450 şi prima carte tipărită a fost Biblia în limba latină.

... dacă ţipi timp de 8 ani, 7 luni şi 6 zile, o să produci suficientă energie pentru a fierbe o ceaşcă de cafea.

... fluturii gustă cu ajutorul picioarelor.

... luminii de la Soare îi ia 8 minute până atinge Pământul; dacă Soarele s-ar stinge acum, în 8 minute am rămâne în întuneric.

... Luna noastră se depărtează de Pământ cu 3 cm pe an. Gravitaţia Lunii este de 6 ori mai mică decât a Pământului. De exemplu dacă pe Pământ ai 42 de kg, pe Lună ai 7 kg.

... Soarele reprezintă 99,86 % din masa întregului sistem solar.

GHEIZERELE – FÂNTÂNI ARTEZIENE CU APĂ CALDĂ

Izvoarele cu apă caldă care ţâşnesc ca o fântână arteziană poartă numele de gheizere. Au apă intermitentă şi se caracterizează prin ţâşnirea unei coloane de apă caldă şi de vapori.
Numele acestor izvoare provine de la regiunea Geyser, din Islanda, unde se găsesc în număr foarte mare. Ele au fost studiate pentru prima dată tot in Islanda, fiind legate de această regiune cu activitate vulcanică.
După felul în care au fost descrise de unii cercetători islandezi, americani şi ruşi, gheizerele prezintă o structură internă ce se aseamănă cu cea a unui vulcan.
Ele sunt alcătuite dintr-un con şi un mic crater, pe care islandezii îl numesc de fapt bazin, rezervor sau chiar cuvetă, deoarece, după încetarea izbucnirii apei, locul aşa-zisului crater este umplut cu apă fierbinte.
Craterul sau bazinul este legat de un canal ce poate avea un diametru de câţiva metri. Apa firbinte şi sub presiune circulă prin acest canal aflat în interiorul scoarţei terestre.
Se presupune că apa gheizerelor este de origine vadoasă, adică rezultată din ploile şi zăpezile ce pătrund prin fisuri în rocile vulcanice. Temperatura foarte ridicată a apei este datorită unei surse de magmă topită aflată la mare adâncime.
În Islanda, izvorul cel mai cunoscut este ''Marele Geyser''. El aruncă o coloană fierbinte (80-82°C) până la înălţimea de 30 m, pe o durată de 10-15 minute.
Activitatea de ţâşnire a gheizerului se reia după 25-30 de ore. Punctul de ţâşnire constituie gura canalului, care are un diametru de 3m. El se continuă în exterior cu un mic crater (rezervor), care este înconjurat de un con al gheizerului.
Rezervorul are un diametru de 18m şi o adăncime de câţiva metri (3-4m). După ce ţâşnirea încetează, rezervorul se umple cu apa fierbinte (80°C).
La adâncimea de 10-12m, în canalul gheizerului, apa are o temperatură de 121°C. Când începe însă să fiarbă, apa este expulzată din canalul gheizerului sub forma unei coloane de vapori şi apă.

CURIOZITĂŢI DIN LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

Ştiaţi că ...

... auzul fin al delfinilor se explică prin aceea că ei sesizează undele sonore nu numai cu organul auditiv, dar şi cu tot corpul, mai cu seamă cu pielea de pe cap.

... crocodilul abia eclozat este de trei ori mai mare decât oul din care a ieşit.
... există un mic peştişor ''înarmat'' cu un ac ascuţit, care e unul din duşmanii cei mai mari ai rechinului şi asta deoarece în momentul în care este înghiţit de rechin străpunge cu ajutorul acului pântecele acestuia pentru a ieşi în libertate, ca urmare, rechinul moare.
... în urma unor cercetări s-a stabilit că urşii polari ''poartă ochelari de soare naturali'', ochii lor sunt apăraţi de de un fel de membrană care are rolul de a atenua lumina orbitoare reflectată de zăpezile nordului.
... în Peru creşte un cactus care poate să meargă, în loc de rădăcini el are nişte excrescenţe acoperite de ţepi. Când bate vântul puternic, cactusul se deplasează pe distanţe mari, luându-şi umezeala şi hrana nu din sol ci din aer.
... un botanist suedez a realizat un ceas cu totul şi cu totul special, bazându-se pe faptul că unele flori se trezesc şi adorm la ora exactă, el a plantat flori într-o anumită ordine, în acest fel a creat un ceas ''viu'' ale cărui flori se trezesc pe rând, indicânt astfel ora exactă.
... în Africa de Nord creşte un copac care conţine foarte mult fosfor, ceea ce-l face să lumineze, noaptea se poate citi sub el.
... o cămilă poate bea 125 de litri de apă în 10 minute, ea rezistă fără apă aproximativ 14 zile, însă pierde aproximatix 30% din greutate în acest interval de timp.

OPTIMISMUL ESTE BENEFIC SĂNĂTĂŢII!

''O inimă veselă este un bun medicament'', a scris un rege înţelept al Israelului antic, cu circa 3.000 de ani în urmă. În prezent, medicii sunt de acord cu aceste cuvinte înţelepte. Însă mulţi dintre noi poate că nu sunt din fire ''veseli''.

Puţini sunt cei care nu ajung copleşiţi de presiunile vieţii cotidiene ce generează dezamăgire şi ne fac să fim pesimişti. Cu toate acestea, cercetări recente au dezvăluit că, în pofida problemelor vieţii, merită să fim optimişti.

Optimismul este definit drept ''atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor''. Cum reacţionează o persoană optimistă când are un eşec? Nu crede că totul se termină aici. Aceasta nu înseamnă că refuză să vadă realitatea, ci dimpotrivă înseamnă că o acceptă şi analizează lucrurile. Apoi, dacă situaţia îi permite, ia măsuri ca să schimbe sau chiar să îmbunătăţească lucrurile.

În schimb, o persoană pesimistă se învinovăţeşte adesea pentru necazurile ei. Ea se gândeşte că nu se mai poate remedia nimic şi că totul s-a întâmplat pentru că este incompetentă, că nu arată bine ori că nu face nimic bun. Ca urmare, se resemnează şi nu mai întreprinde nimic.

Ne afectează optimismul sănătatea şi bunăstarea? Da! O echipă de specialişti de la Clinica Mayo din Rochester (Minnesota, SUA) a efectuat un studiu pe un lot de peste 800 de pacienţi, timp de 30 de ani. Concluzia studiului? Persoanele optimiste au o sănătate mai bună şi trăiesc mult mai mult. De asemenea, cercetătorii au constatat că optimiştii fac faţă mai bine stresului şi sunt mai puţin predispuşi la depresie. Totuşi, nu e deloc uşor să fii optimist într-o lume în care problemele par să se înmulţească. Nu este surprinzător că multora le e greu să gândească pozitiv.

Deşi buna dispoziţie nu vindecă bolile, ea poate totuşi contribui la o sănătate mai bună şi la o viaţă plină de satisfacţii.

Câteva sugestii pentru a fi mai optimişti

1. Când îţi vine în minte gândul că nu te vei putea bucura de ceva sau că nu vei reuşi să faci un anumit lucru, respinge-l imediat! Gândeşte-te mai degrabă că vei avea succes.

2. Caută să găseşti plăcere în ceea ce faci. Indiferent de munca pe care o efectuezi, străduieşte-te să găseşti acele aspecte legate de ea care îţi aduc satisfacţii.

3. Alege-ţi prietenii dintre cei care privesc viaţa cu optimism.

4. Când poţi schimba lucrurile, acţionează. Dar caută să accepţi situaţiile pe care nu le poţi schimba.

5. Notează zilnic trei lucruri frumoase care ţi s-au întâmplat.

ŞTEFAN CEL MARE

Ştefan cel Mare a domnit aproape o jumătate de secol în Moldova, timp în care ţara a cunoscut o înflorire fără precedent şi s-a făcut respectată de toate marile puteri din jur: Ungaria, Polonia şi Imperiul Otoman. Voievodul – pe care cronicarii îl descriu ca pe un bărbat nu prea înalt, blond, cu o privire pătrunzătoare şi o voinţă puternică – a fost un războinic viteaz şi hotărât, un priceput conducător de oşti, dar şi un om credincios, cu frica lui Dumnezeu, care a zidit multe biserici şi mănăstiri pe tot cuprinsul Moldovei şi a rămas în amintirea românilor ca ''Ştefan cel Mare şi Sfânt''.

S-a născut la Borzeşti, în 1433, fiind fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al unui alt mare voievod moldovean, Alexandru cel Bun, aparţinând dinastiei Muşatinilor. În lunga sa domnie, de 47 de ani, Ştefan cel Mare a reuşit să ţină piept Imperiului Otoman şi celorlalţi vecini puternici, uneori vrăjmaşi. În epoca sa, Moldova a cunoscut cea mai mare întindere, între Carpaţi, Nistru şi Marea Neagră. Capitala era în cetatea Sucevei, pe care domnitorul a întărit-o cu ziduri puternice din piatră, pentru a rezista oricărui atac.

Ştefan a fost proclamat domn în 1457, pe câmpia ''Direptăţii'' de lângă cetatea de scaun a Sucevei, de către o mare adunare de boieri, târgoveţi (locuitori ai oraşului) şi chiar ţărani, în frunte cu mitropolitul ţării. Primele lupte le-a purtat cu fostul domn, Petru Aron – care era chiar unchiul lui – pe care l-a învins şi l-a alungat. Acesta s-a refugiat în Polonia, dar Ştefan a căzut la înţelegere cu regele Cazimir, care i-a restituit cetatea Hotinului, fapt ce a stârnit mânia regelui Ungariei, Matei Corvin. Ştefan a intrat astfel în conflict cu acesta, care a şi năvălit cu o oaste puternică în Moldova. Dar voievodul l-a înfrânt la Baia (pe Valea Siretului) şi i-a risipit armata, regele însuşi fiind rănit în luptă de trei săgeţi şi o lance. Pentru a consolida această victorie, Ştefan cel Mare a năvălit în Ardeal, pe urmele armatei ungare care se retrăgea, asigurându-şi astfel liniştea la graniţa apuseană a ţării.

Au urmat apoi bătălii sângeroase cu tătarii, pe care domnul Moldovei i-a biruit. Chiar fiul hanului(conducătorul) tătar a căzut prizonier în mâinile sale şi, în ciuda darurilor trimise de tatăl său pentru răscumpărare, Ştefan nu a avut milă de el. Acesta a fost un răspuns la nesfârşitele fărădelegi pe care le săvârşeau tătarii, ori de câte ori treceau hotarele Moldovei.

Dar cea mai strălucită victorie a avut-o Ştefan cel mare asupra trucilor, în 1475, pe 10 ianuarie, în apropiere de Vaslui, în locul numit Podul Înalt. Sultanul Mahomed al II-lea, vestitul cuceritor al Constantinopolului, care desfiinţase pentru totdeauna Imperiul Bizantin, a hotărât să supună şi micul principat al Moldovei. În acest scop l-a trimis, încă din 1474, pe Suleiman Paşa, cu o mare armată, care număra 120.000 de oameni, mult mai numeroasă decât oştirea lui Ştefan. Domnul Moldovei pustiise totul în calea turcilor, astfel încât aceştia au suferit de foame şi de sete, fiindcă în calea lor recoltele fuseseră arse, iar fântânile otrăvite. În ziua bătăliei decisive era o ceaţă deasă. În locul ales de Ştefan, mlăştions şi necunoscut turcilor, voievodul a obţinut o victorie răsunătoare. Armata lui Suleiman Paşa a fost risipită. Însă, în anul următor, pentru a-l pedepsi pe principele român, însuşi sultanul Mohamed a năvălit în Moldova cu o oaste uriaşă, copleşindu-i pe moldoveni, care au fost înfrânţi la Valea Albă (Războieni). Dar turcii nu au putut profita pe deplin de această victorie, căci nu au reuşit să cucerească nici o cetate dintre cele pe care le-au asediat (Suceava, Neamţ, Hotin), iar până la urmă s-au văzut nevoiţi să se retragă.

După câţiva ani de pace, turcii l-au atacat din nou pe Ştefan, asediind două cetăţi cheie ale Moldovei: Chilia şi Cetatea Albă. Se poate spune că de acum înainte, oricâte încercări vitejeşti a făcut domnitorul, turcii nu au mai putut fi alungaţi, ei exercitând o presiune constantă. Multă vreme, Ştefan a mai spera la un ajutor din partea regelui Cazimir, promis de acesta în schimbul acceptării protecţiei poloneze asupra Moldovei. Ca să consfinţească această înţelegere, Ştefan a mers personal în tabăra militară de la Colomeia, unde a îngenuncheat în faţa regelui polonez, jurându-i credinţă. Din păcate, acest lucru nu l-a ajutat cu nimic, deoarece polonezii nu i-au acordat sprijinul promis. Dimpotrivă, după moartea regelui Cazimir, fiul său, Ioan Albert, a năvălit în fruntea unei puternice oşti în Moldova, încercând să o cucerească. Ştefan l-a înfrânt însă în Codrii Cosminului, în 1497, punându-l pe fugă. Legenda spune că prizonierii luaţi atunci au fost puşi să are un câmp pe care s-a semănat ghindă, pentru a creşte o mare pădure de stejari. Datorită suferinţei îndurate de prizonieri, care trăgeau singuri plugurile, acest loc a fost numit mai târziu ''Dumbrava Roşie''. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă, se încheie pace, în 1499, la Hârlău, în condiţii de egalitate.

În cele din urmă, Ştefan a acceptat, spre sfârşitul domniei sale, să plătească un tribut turcilor, în schimbul păcii. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid al II-lea, care asigura independenţa Moldovei cu condiţia de a primi tributul stabilit.

Marele şi gloriosul domn s-a stins din viaţă la 2 iulie 1504 şi a fost înmormântat la mănăstirea Putna, pe care chiar el o ctitorise (întemeiase).

De-a lungul întregii sale domnii, Ştefan a fost un protector al credinţei creştine, un neobosit ctitor(întemeietor) de mănăstiri – nu mai puţin de 44 de lăcaşuri de închinăciune spunându-se că au fost ridicate din porunca sa. Printre cele mai cunoscute şi mai frumoase se numără mănăstirile Putna, Voroneţ (cu fresce exterioare minunate, unice în Europa), Tazlău şi altele. A construit de asemenea biserici la Piatra Neamţ, Borzeşti, Huşi, Iaşi şi în alte oraşe sau târguri ale Moldovei.

Ştefan a fost un om credincios, un bun fiu duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe. După victoria de la Vaslui, se adresa astfel, în limba latină, marilor monarhi creştini europeni, într-o scrisoare pe care le-a trimis-o: ''Am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului nostru Dumnezeu Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit (...), pentru care lucru fie lăudat Domnul Dumnezeul nostru.''. Însuşi Papa de la Roma(Sixtus al IV-lea, pe atunci) l-a lăudat, numindu-l ''Atletul lui Hristos''. Chiar şi după înfrângerea de la Valea Albă (Războieni), Ştefan a ridicat în acel loc o mică biserică pentru sufletele celor morţi în luptă, pe care stă scris ''Noi, Ştefan Voievod şi cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea turcilor şi am făcut cu dânşii mare război în luna iulie 26 şi cu voia lui Dumnezeu fură biruiţi creştinii de către păgâni şi au căzut acolo o mare mulţime din ostaşii moldoveni.''.

În timpul său a luat naştere stilul ''moldovenesc'' în construcţia bisericilor, s-au scris primele letopiseţe (cronici) şi s-au făcut daruri către mănăstiri din afara ţării. Unul dintre marii săi duhovnici a fost Daniil Sihastrul, căruia i-a cerut adesea sfatul şi care, după înfrângerea de la Valea Albă, l-a îndemnat să continuie lupta împotriva păgânilor.

Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor, împreună cu Daniil Sihastrul, în anul 1992, cinstindu-l cu numele de ''binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfant''.

Cel mai iubit şi mai respectat

Domn al Moldovei între 1457 şi 1504, Ştefan cel Mare a fost fără îndoială, una dintre cele mai mari personalităţi din istoria românilor. Dragostea şi respectul de care se bucură şi în zilele noastre au fost demonstrate de rezultatul final al campaniei ''Mari români'', derulată de TVR: Ştefan cel Mare s-a clasat pe primul loc, dovedindu-se a fi cel mai valoros român al tuturor timpurilor.

Domnitorul moldovean a fost propulsat în fruntea preferinţelor votanţilor, la o diferenţă foarte mare de al doilea clasat: 77.493 de voturi pentru Ştefan cel Mare, faţă de 52.474 pentru Carol I.

Ştefan cel Mare şi bisericile

S-a crezut multă vreme şi se mai spune şi în zilele noastre – că Ştefan cel Mare ar fi ridicat câte o biserică după fiecare bătălie în care a fost implicat. Până şi un cronicar informat, ca Ion Neculce, a lăsat scris: ''câte războaie au bătut, atâtea mănăstiri cu biserici au făcut''. Totuşi, confruntând-o cu dovezile istorice, această afirmaţie nu se confirmă, deoarece în primii nouă ani de domnie, Ştefan cel Mare a purtat mai multe războaie, dar a ridicat doar o singură biserică: la Probota. Iar mai apoi, de la fundarea Mănăstirii Putna şi până la înălţarea certă a următorului edificiu bisericesc, respectiv între anii 1466 şi 1487, s-au mai scurs încă două decenii. Şi în tot acest răstimp, în care de asemenea , a construit doar o biserică (la Râmnicu Sărat), au fost consemnate cele mai înfricoşătoare dintre bătăliile la care a luat parte.

Portretul

Deşi o mulţime de pictori şi ilustratori i-au făcut portretul, imaginea istorică a lui Ştefan cel Mare se bazează în principal pe descrieri, păstrându-se foarte puţine imagini de epocă ale domnitorului. Există, de exemplu, un desen din Evangheliarul din 1473, comandat de Ştefan pentru mănăstirea Humor şi realizat de Ieromonahul Nicodim. În acea imagine, voievodul poartă mustaţă şi plete, aşa cum este reprezentat şi în alte portrete de epocă, pe patrafire sau în tablouri votive (fragmente dintr-o pictură murală bisericească, înfăţişând ctitorul, cu miniatura mănăstirii în mâini).

STEJARUL

Fără să fie considerat arbore naţional, stejarul este unul dintre copacii cei mai răspândiţi, dar mai ales foarte apreciaţi în Romania. Jucătorii naţionalei noastre de rugby au ca semn distinctiv pe tricourile cu care joacă, reprezentând ţara, o frunză de stejar.

Cu crengi ramificate, care îi conferă măreţie, stejarul creşte până la o înaltime de 40 de metri. Iar la această dimensiune impresionantă ajunge spre sfârşitul unei vieţi seculare, existând stejari care trăiesc aproape 800 de ani!

O prezenţă viguroasă în ţinuturile împădurite din zonele temperate din nord, stejarul comun este un arbore foios (căruia i se usucă toate frunzele la începutul sezonului rece, deşi unele nu se desprind de crengi). Mai este numit şi stejar european, iar denumirea ştiinţifică este Quercus robur, crescând de-a lungul întregului nostru continent, din Scoţia şi Spania până în Ucraina. Ca în cazul majorităţii copacilor cu coroana bogată, rădăcinile stejarului se întind în pământ pe o diferenţă de nivel aproximativ egală cu cea pe care se înalţă ramurile de deasupra. Şi aşa, de la capetele rădăcinilor până în vârfurile crengilor, măreţul arbore este ''locuit'' pe toată durata anului la toate nivelurile.

Ciclul anual începe primăvara, când apar primele frunze (mari, pieloase, lobate şi cu peţiol scurt). Imediat, tulpina şi crengile sunt luate cu asalt de insecte, care atrag la rândul lor păsări (pitulici, piţigoi, cinteze, ciocănitori etc.) sau chiar animale insectivore (de exemplu, ariciul). Sub copac, alte zburătoare (măcălendri, mierle) aşteaptă să pice ceva de mâncare de pe crengi. Noaptea, o altă faună vine în stejar, pentru a se bucura de un copios ospăţ de fluturi şi omizi. Lichenii, care se întind treptat, de-a lungul multor ani, pe crengile copacului, ascund câteva specii de fluturi, iar frunzele uscate de sub stejar sunt şi ele adăposturi pentru alte insecte. În părţile moarte ale copacului, larvele de lemn, rădaştele şi alţi gândaci (ba chiar şi viespile de lemn) sapă tunele de refugiu, în care chiar vor ''locui'' mai târziu. Evident, dacă scapă de atacurile ciocănitorilor... De asemenea, ramurile stejarului sunt suporturi ideale pentru câteva specii de ciuperci, dintre care unele sunt chiar comestibile.

Vara este anotimpul glorios al stejarului: perioada în care frunzişul este complet, coroana se îndeseşte, iar copacul ajunge la aspectul său impunător. Totuşi, în aceste luni calde, adesea secetoase, stejarul face mari eforturi pentru supravieţuire, trebuind să adune substanţele nutritive din apă şi din sol şi să le transporte la toate nivelurile coroanei sale, până la cele mai îndepărtate crenguţe şi frunze (pe trasee care totalitează mii de metri). Şi nu este chiar aşa de simplu: într-o singură zi de vară, un copac înalt poate absorbi aproape 500 de litri de apă.

Este apoi vremea ca stejarul să rodească. Florile sunt de sexe diferite, în acelaşi arbore. Cele bărbăteşti sunt grupate în inflorescenţe numite măţişori, iar cele femeieşti sunt ca nişte muguraşi. Anual, din acestea, câteva zeci de mii de ghinde se formează în timpul lunilor de vară, căzând în primele săptămâni ale toamnei. Un copac aflat la maturitate poate rodi chiar şi 50.000 de ghinde, dar foarte puţine dintre cele care cad pe sol vor încolţi şi se vor transforma în arbori maturi. De altfel, multe dintre aceste roade nici nu ajung în sol, atrăgând stoluri întregi de păsări şi destule animale, care se hrănesc cu ele pe loc sau le transportă la adăposturi, pentru a le păstra ca provizii pentru iarnă (sămânţa din fruct este bogată în amidon şi grăsimi). Cei mai mari ''colecţionari'' de ghinde sunt gaiţele şi veveriţele, care îşi cară viitoarele provizii la distanţe mari, ajutând în felul acesta, prin plantări involuntare, la răspândirea stejarului.

Venirea toamnei dă semnalul pentru pregătirea somnului de iarnă: se întrerupe alimentarea frunzelor, seva se retrage, iar ''hainele'' verzi ale stejarului devin aurii, uscându-se. Este o invitaţie la masă pentru râmele de sub copac, dar şi pentru alţi locuitori ai pământului, miriapode, păduchi, limacşi şi furnici.

Iarna nu îl ia pe nepregătite pe falnicul stejar: nici la căderea primei zăpezi ramurile sale nu sunt golaşe (trunchiul este acoperit cu iederă şi cu vâsc, dar şi cu muşchi, licheni sau chiar ferigi. Printre ramurile dezgolite, veveriţa îşi poate face adăpost. Adânc sub tulpină, la peste un metru, bursucul semihibernează în vizuina sa, ieşind de acolo doar în zilele mai blânde, iar în februarie apar şi puii săi. În scurt timp, copacul se va trezi, pregătindu-se pentru un nou ciclu din lunga sa viaţă.

Tipuri de stejari

Gorunul, sau stejarul sesil – creşte mai drept şi are trunchiul mai subţire decât stejarul comun, european. Frunza sa este alungită, conică şi are o codiţă lungă. Ghindele gorunului cresc pe tulpini scurte.

O specie nord-americană este stejarul roşu – frunzele lui sunt asemănătoare cu hârtia, având lobi ascuţiţi. Toamna, acestea se colorează în roşu intens (de aici provine şi denumirea speciei). Ghindele stejarului roşu sunt mai sferice şi au căpăcelele mai mici decât ale stejarului comun şi ale gorunului.

Curiozităţi

Stejarul şi frasinul colaborează într-o veche tradiţie de prezicere a vremii. Se spune că, dacă stejarul înfrunzeşte înaintea frasinului, va fi un an bun, bogat. În schimb, dacă frasinului îi apar frunzele înainte, vara va fi rece, iar toamna nu va fi rodnică.

În Marea Britanie, 29 mai este Ziua Stejarului. Este de fapt, comemorarea zilei de naştere a Regelui Charles al II-lea, care a scăpat de soldaţii lui Cromwell (după bătălia de la Worcester, din septembrie 1651), ascunzându-se într-un stejar.

TOPIREA GHEŢARILOR

Dacă ne uităm la cele mai înalte lanţuri montane ale Terrei, vom vedea mai puţină gheaţa şi zăpadă decât acum câteva decenii. Topirea gheţarilor şi a calotelor glaciare constituie una dintre cele mai evidente consecinţe ale schimbărilor climatice de pe Pământ, acest fenomen având numeroase efecte secundare: contribuie la ridicarea nivelului Oceanului Planetar, creşte riscul inundaţiilor sau a secetelor în multe regiuni, ceea ce conduce la reducerea cantităţii de apă potabilă pentru milioane de persoane.

În prezent gheţarii şi calotele glaciare ocupă 10% din suprafaţa Terrei şi conţin 75% din resursele de apă dulce. În trecutul geologic, în timpul perioadelor glaciare, teritoriul ocupat de gheţari ajungea la 30% din suprafaţa uscatului. Acum 250. 000 de ani, în ultima perioadă glaciară, gheţarii acopereau mare parte din America de Nord, nordul Europei şi al Asiei şi Antarctica. Canada, de exemplu se află aproape în totalitate sub gheaţă.

Gheţarii reprezintă cel mai mare rezervor de apă dulce al Terrei, acoperind în total o regiune de mărimea Americii de Sud. În ultimul timp ei au început să se topească într-un ritm îngrijorător, fapt pus pe seama creşterii globale a temperaturii. După anii '60, gheţarii montani au pierdut aproximativ 4000 km cubi de apă, un volum mai mare decât debitul anual al fluviilor Orinoco, Congo, Yangtze şi Mississippi, luate împreună. Pierderea a fost de două ori mai mare în anii '90. Se ştie că în regiunile polare şi în munţii înalţi sunt situaţi aproximativ 160.000 de gheţari şi se presupune că până la un sfert din cei montani ar putea dispărea până în 2050, iar până în 2100 procentul s-ar putea ridica şi la 50%.

Cât de repede se topeşte gheaţa?

Până la finele acestui secol temperatura medie la nivel mondial ar putea creşte cu 1,4-5,8 grade C. Diferitele modele climatice sugerează faptul că, la o creştere de 4 grade C a temperaturii, se vor topi aproape toţi gheţarii Terrei. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, în care ar intra o creştere de numai 1 grad C a temperaturii şi o mărire a cantităţii de precipitaţii lichide şi solide, gheţarii vor continua să-şi piardă din volum. Recent, şi calota glaciară arctică a început să-şi reducă dimensiunile, cu excepţia Scandinaviei şi a Islandei, unde creşterea cantităţii de precipitaţii a condus la o extindere a acesteia. Calota glaciară antarctică înglobează 95% din resursele de apă dulce ale planetei. Temperaturile scăzute previn topirea la suprafaţă, dar unele studii pun în evidenţă o topire semnificativă dedesubt, la contactul cu uscatul, probabil din cauza creşterii temperaturii apei oceanului. Multe bucăţi de gheaţă s-au desprins din calotă şi plutesc pe apă. În ultima jumătate de secol, cei mai mulţi gheţari din Alpi şi-au redus considerabil masa. Dacă ratele actuale de topire continuă, în câteva decenii cei mai mulţi dintre gheţarii din Alpi vor dispărea. În ultimii 30 de ani, gheţarii himalayeni (Asia) s-au retras şi şi-au redus grosimea, iar în Bhutan acest proces a atins o rată de 30-40 m pe an. Şi mai rău, în Asia Centrală ratele de retragere ale gheţarilor sunt printre cele mai ridicate din lume. O scădere alarmantă a suprafeţei acoperite de gheaţă se înregistrează şi la gheţarii tropicali din Africa, care, de la începutul secolului al XX-lea şi-au redus suprafaţa cu 60-70%. Gheaţa de pe Muntele Kilimanjaro a scăzut cu 80% pe parcursul secolului trecut. Pe Muntele Kenya, 7 din cei 18 gheţari prezenţi în 1900 dispăruseră în 1993.

Care sunt consecinţele?

Topirea continuă a gheţarilor pe parcursul acestui secol va conduce la inundaţii, la lipsa apei potabile pentru milioane de persoane şi la ridicarea nivelului mărilor de pe Glob, ameninţând şi distrugând habitate şi ecosisteme costiere. Creşterea cantităţii de apă care intră în oceane are un impact semnificativ asupra nivelului Oceanului Planetar. De asemenea, consecinţe îngrijorătoare se resimt şi în regiunile din jur: spre exemplu, modificarea Curentului Golfului joacă un rol important în clima Europei nordice şi de vest. Gheţarii himalayeni, sursă de alimentare cu apă pentru şapte mari fluvii din Asia (Gange, Brahmaputra, Indus, Salween, Mekong, Yangtze şi Huanghe) şi pentru două miliarde de oameni, se retrag într-o rată alarmantă, cu grave consecinţe pentru viitor. Topirea rapidă a blocurilor de gheaţă poate cauza inundaţii severe, mai ales în regiunile bine populate, cum este Himalaya. Revărsarea unui lac glaciar din Nepal, în 1985, a produs ridicarea unui perete de apă înalt de 15 m, la o viteză de 90 km/oră. Valul care a coborât pe pantele munţilor a omorât oameni şi a distrus case. Un studiu UNEP arată faptul că în aceeaşi situaţie sunt 44 de alte lacuri glaciare din Nepal si Bhutan. În anul 1941 o bucată imensă de gheaţă, desprinsă dintr-un gheţar din Peru, a pătruns într-un lac, cauzând revărsarea acestuia şi uciderea a 7000 de persoane. Regiunile costiere sunt de asemenea expuse inundaţiilor, ca urmare a creşterii nivelului mării, aici locuind aproape jumătate din populaţia globului. De asemenea, ţărmurile şi plajele sunt erodate, iar apele subterane dulci din apropierea lor sunt invadate de apele sărate ale mării, distrugându-se astfel mai multe ecosisteme coastiere. Mai multe păsări şi animale marine sunt ameninţate cu dispariţia, mai ales în regiunile polare, unde acestea depind de hrana găsită la marginea calotelor glaciare.

CURIOZITĂŢI DESPRE PĂMÂNT ŞI SPAŢIUL COSMIC

Ştiaţi că ...
... un diamant de culoare verde este unul dintre cele mai rare pietre preţioase de acest fel?

... cel mai mare iceberg înregistrat vreodată are o lungime de 335 km?

... tornadele şi uraganele se deplasează întotdeauna în sensul acelor de ceas în emisfera sudică, şi în sensul invers acelor de ceas în emisfera nordică?

... planetele sistemului solar poartă denumirea zeilor romani?

... în timpul unei eclipse totale de soare, temperatura atmosferică poate scădea cu până la 6 grade Celsius?

... cea mai înaltă cascadă din lume, Cascada Îngerilor, se află în Venezuela şi măsoară 979 m înalţime depăşind astfel cascada Niagara?

... toate planetele sistemului solar se rotesc în sensul invers acelor de ceas cu excepţia planetei Venus?

... cel mai adânc punct al mării se află în Oceanul Pacific şi atinge 10,9 km sub nivelul mării?

... cometa cu cea mai lungă coadă este cea din anul 1843? Se pare că această cometă va mai putea fi observată abia în anul 2356

.... o furtună puternică se transformă în uragan atunci când vântul depăşeşte 119 km/oră?

MĂRŢIŞORUL (1 MARTIE)

Sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor. Originile obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roşii şi albe pentru a avea noroc şi un an productiv. Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria (unde se cheamă Marteniţa) , Macedonia, Albania.
Mărţişorul, denumit "funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor", face parte din larga categorie a talismanelor dăruite de 1 martie. Săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Speculând asupra semnificaţiei culorilor, se poate spune că roşul, dat de foc, sânge şi Soare, este atribuit vitalităţii femeii, iar albul, conferit de limpezimea apelor, este specific înţelepciunii bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii. Culorile alb şi roşu au rămas pâna în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi în decorarea bradului, de nuntă şi înmormântare.
Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei există obiceiul ca părinţii să lege la 1 martie copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeste mărţişor, martigus sau mart. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii şi pentru a nu fi scuturaţi de friguri în timpul verii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânar. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti. Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor ce-l poartă "ca un fel de amuletă", dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate". După unele informaţii, în vechime, mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lâna colorată, albă şi neagră sau albă şi albastră şi era dăruit în prima zi din luna lui martie, perioadă a echinocţiului de primăvară, când apărea pe cer Luna Nouă.
Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. Obiectele încărcate cu valenţe magice erau purtate ca talisman şi de alte popoare, mai cu seamă în civilizaţiile arhaice. În Franţa, în unele zone, se credea că cel mai norocos talisman este laba stângă a unei pisici negre.
Şi în Germania existau o mulţime de superstiţii legate de obiectele aducătoare de noroc, cel mai şocant dintre ele fiind funia spânzuratului, considerată de bun augur pentru cel ce se afla în posesia ei. Panglica roşie, legată la mână sau la gât, îl ferea pe purtător de deochi iar înfrumuseţarea fetei se obţinea prin spălarea cu zăpada topită din luna martie.
Pentru slavii sudici, aducătoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de câine, pisică, liliac sau bufniţă. Fetele puneau sub pernă şapte bani de argint, apoi făceau trei cruci şi îşi aflau norocul în dragoste.
Grecii aveau obsesia pietrelor preţioase şi semipreţioase ca amulete şi talismane. Ei erau păstrătorii unei întregi ştiinţe a simbolurilor şi valorilor acestora: agata era indicată împotriva înţepăturilor de păianjen şi scorpion, o pietricică din cuibul rândunicii vindeca epilepsia, o peruzea era capabilă să potolească certurile, cornalina vindeca orice muşcătură de animale. Uneori chiar monedele cu chipul lui Alexandru cel Mare, apropiate ca formă de mărţişoarele noastre, erau purtate ca amulete.

DRAGOBETELE (24 FEBRUARIE)

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară.
În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
Local, mai este numit şi Năvalnicul, fecior iubăreţ care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume. Dar să-l cunoaştem mai îndeaproape pe "drăgăstosul" din mitologia românească. Dragobete este zeul dragostei la vlahii de pe ambele maluri ale Dunării, zeu pastoral câmpenesc, codrean, şi este imaginat ca un tânar frumos, puternic şi bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei fireşti, fiind asemuit cu Eros-ul grecilor sau Cupidon-ul romanilor. Unii etnologi (mitologi) îl înrudesc, într-o măsură, cu Matcalaul, care, după credinţa românilor din Banat, "e o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi".
Sunt multe ipoteze etimologice cu privire la numele său. Una din ele, susţine că ar proveni din slava veche, "dragu biti", ce înseamnă "a fi drag", dar zeul exista pe plaiurile mioritice, cu mult înainte de venirea slavilor. Străvechile ritualuri ale înfrăţirii (între băieţi) şi ale însurăţirii (între fete), prezente în ceremonialul Dragobete-lui până acum un secol, sunt argumente împotriva ipotezei de mai sus. Înconjuraţi de ceata lor, tinerii îşi crestau uşor braţul stâng în formă de cruce solară, suprapunându-şi crestăturile, apoi sugeau puţin sânge unul de la celălalt, devenind fraţi de cruce sau surori de cruce, după caz.
O alta, susţine că Dragobete ar proveni din cuvintele dacice "trago" - ţap şi "pede" - picioare, cu timpul transformându-se în "drago" şi "bete" (însemnând şi fâşii, cingători înguste, ţesute şi împodobite). Ţapul simbolizează puterea de procreere, forţa vitală, libidoul, fecunditatea.
De la romanii care îşi celebrau la jumătatea lui Februarie, Lupercaliile, marea lor sărbatoare a dragostei, în jurul peşterii unde lupoaica îi alăptase pe Romulus şi Remus, unde preoţii veneau goi, sacrificau ţapi cu ale căror piei se-nfăşurau şi apoi, urmaţi de tineretul Romei, loveau cu "nuielele" făcute din ţapii jertfiţi, femeile întâlnite în cale, favorizându-le maternitatea, se poate spune că-şi trage şi arhaicul Dragobete trăsăturile de ţap, dănţuind prin păduri şi pândind nimfele sau ţărăncile rătăcite.
Zeii primitivi erau sărbătoriţi o dată cu dezlănţuirea de energie a primăverii, a naturii pure, a bucuriei de a trăi. După creştinarea daco-romanilor, eroul nostru şi-a pierdut atributele primitive, devenind un zeu al dragostei caste.
El a devenit fiu al Babei Dochia, reprezentând opusul ei, principiul pozitiv, simbol al primăverii, sărbatorit la "logodna" păsărilor (ziua împerecherii acestora), când se strâng în stoluri, se aleg perechile purced la strângerea celor necesare cuiburilor. Păsările rămase nepereche vor aştepta Dragobete-le anului următor, ca şi oamenii. Flacăii şi mândrele, în straie de sărbătoare, chiuind şi zbenguindu-se, culeg din pădure ghiocei, micşunele, albăstrele, în general primele flori de sub zăpadă. La prânz, coborau în goană spre sat, fiecare flăcau fugărindu-şi aleasa, pe care dacă o prindeau, o puteau săruta în văzul lumii. Sărutul era considerat ca o logodnă pe timp de un an, pentru a testa trăinicia sentimentelor. Părinţii aflau mai târziu de "alegere" şi se arătau de acord sau nu, ca şi în zilele secolului XXI.
În ziua aceasta nu se ţese, nu se cârpeşte, nu se lucrează la câmp; în schimb, se face curaţenie generală în casă, pentru ca tot ce v-a urma să fie cu spor. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau la anumite sărbatori de peste an.
În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară. Ca şi în cazul altor sărbători, creştinismul a suprapus în calendar sfinţi şi martiri peste zeii şi eroii păgâni, după cum Sfântul Valentin (martir, episcop al Romei decapitat în anul 270) i-a înlocuit pe Cupidon-Amor şi pe mai vechiul zeu câmpenesc Faunus, sau cum la Roma, statuia lui Traian (zeificat), din vârful Columnei sale, a fost înlocuită cu cea a Sfântului Petru.
La noi, zeul dragostei n-a fost înlocuit, ci mai degrabă uitat, de pe la mijlocul secolului XX. Credinţa zilei de Dragobete, ziua dragostei şi a bunăvoinţei, este că cel care nesocoteşte ziua, lucrând ce nu trebuie, îşi uită limba şi cântă ca păsările toată viaţa.

BABA DOCHIA

Ca să pricepi sufletul unui popor, trebuie să-i cunşti miturile fundamentale. Chiar dacă nu se mai regăsesc decât palid în felul de a fi al indivizilor contemporani, eresurile continuă să alcătuiască o aură spaţială şi temporală ce explică, prin simboluri simple, la îndemâna oricui, o întreagă existenţă colectivă. Oricât ne-ar lua ochii amănuntele prezentului, duhul englezesc etern n-ar fi el însuşi fără legenda Regelui Artur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde, nemţii ar fi mai enigmatici fără Cântecul Niebelungilor şi frumoasa Loreley, după cum Mahabharata uşurează calea spre spiritul indian, iar legenda lui Ruslan, spre cel al ruşilor.
Un mit de largă răspândire este cel care simbolizează naşterea poporului român: Traian şi Dochia, primul reprezentându-l pe împaratul care s-a acoperit de glorie la Roma, cucerind bogata ţară a dacilor, în anii 105-106 d.H., Dochia fiind, în legendă, fata regelui dac Decebal, care, învins, s-a sinucis, spre a nu cădea în mâinile cuceritorilor ţării sale. Urmărită de Traian, care se îndrăgosteşte de ea, Dochia fuge pe muntele sacru Ceahlău, îmbrăcată în ciobăniţă şi mânându-şi oile. Maica Domnului o salvează, prefăcând-o împreună cu turma ei într-o formaţiune stâncoasă. Stânca Dochia poate fi văzută şi azi, o altă legendă spunând că ar fi vorba de o babă ce pornise cu oile prea devreme la păscut. Era la început de martie şi s-a arătat puternic soarele, aşa că baba Dochia, îmbrăcată cu 9 cojoace, a dat jos unul câte unul. Capriciile vremii au adus, însă, un ger năpraznic, aşa că femeia cu oile ei au îngheţat, transformându-se în stane de piatră.
De atunci, primele 9 zile din Martie se cheamă “zilele babei”.

ÎNTRE MIT ŞI REALITATE SE INTERPUNE

UN MIRACULOS "MEDICAMENT" NATURAL: USTUROIUL!

ÎN ANTICHITATE, USTUROIUL ERA FOLOSIT PENTRU TRATAREA

UNUI NUMĂR DE 60 DE BOLI.

În seara de 29 noiembrie, în Ajunul Sărbătorii Sfântului Andrei, tradiţia cere ca mai mulţi flăcăi şi fete să se adune într-o casă pentru a îndeplini un adevărat ritual al usturoiului. Pe o masă ei aşează mai mulţi căţei de usturoi şi câteva lumânări aprinse, diferite feluri de mâncare şi petrec toată noaptea mâncând şi povestind. Dimineaţa, tinerele fete îşi împart usturoiul şi îl duc preotului la biserică, pentru a avea noroc în dragoste. Sfântul Andrei fiind socotit începutul iernii, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie se obişnuieşte urmărirea fenomenelor meteorologice: dacă luna va fi plină şi cerul senin, se zice că iarna va fi cu moină. Dacă luna va fi plină şi dacă cerul va fi întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele. Sfântul Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, era fratele lui Simon Petru, amândoi fii ai pescarului Iona. Originari din Bersaida din Galileea, ei au fost ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, fiind martori la botezul lui Iisus. Ziua Sfântului Andrei se mai numeşte şi "Ziua lupului" - zi în care "lupul devine mai sprinten şi nimic nu scapă din calea lui". Nu se munceşte de ziua Sfântului Andrei, pentru că altfel, se spune că lupii vor ajunge la vite. În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sfântul Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obişnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar şi fântânile. Între mit şi realitate se interpune un miraculos "medicament" natural: usturoiul! Proprietăţile nutritive ale usturoiului sunt marcate în special de prezenţa unor importante cantităţi de vitamine, mai ales A, B1, B2, C şi a unor substanţe minerale utile printre care: fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. În antichitate, usturoiul era folosit pentru tratarea unui număr de 60 de boli. În prezent, medicina populară recomandă usturoiul mai ales în cazuri de hipertensiune şi obezitate. Usturoiul este o plantă cu multiple calităţi terapeutice cunoscute de multă vreme, având o serie de efecte benefice pentru organismul uman. Pe lângă rolul deosebit pe care îl are în buna funcţionare a sistemului cardiovascular, usturoiul posedă un puternic efect antibiotic, contribuie la procesul digestiei şi oferă protecţie faţă de agenţii cancerigeni. Principalul component activ al usturoiului este alicina, substanţă cu un puternic efect antibiotic. Acest compus rezultă în urma acţiunii unei enzime (alinaza) asupra alinei din compoziţia plantei. De asemenea este demn de remarcat şi conţinutul apreciabil de seleniu. Fie că îl folosim pentru a îndepărta spiritele rele şi vârcolacii care apar în noaptea Sfântului Andrei sau ca simplu "medicament miraculos", usturoiul ar trebui să fie o prezenţă obişnuită în alimentaţia noastră, şi nu ar trebui în nici un caz să lipsească de pe masa în ziua de 30 noiembrie!

CĂLUŢUL DE MARE

Căluţul de mare este un peşte foarte îndrăgit mai ales de copii. Denumirea sa se datorează asemănării formei capului cu cel al unui cal.
Căluţul de mare trăieşte în toate ocenele şi mările, cu excepţia Antarcticii. Pot fi văzuţi deseori la distanţe mici de malul apei, sau în adâncuri, în apropierea coralilor şi a plantelor marine.
Corpul este subţirel, măsurând 5 - 20 cm, în formă de ''S'' şi este acoperit cu plăcuţe osoase. Aripioarele de pe spate îl ajută să înoate. Căluţii de mare sunt singurii peşti care pot înota în poziţie verticală. Capul este mic şi puţin alungit. Căluţii de mare se prezintă într-o varietate de culori de la roşu până la auriu.
Ei se hrănesc cu vietăţi marine de foarte mici dimensiuni şi cu plante marine pe care le agaţă cu coada lungă.
Ceea ce îi deosebeşte foarte mult de restul animalelor este faptul că masculul este cel care face pui (în general 10 - 20 la număr, măsurând numai câţiva milimetri) şi are grijă de ei. Icrele sunt depuse într-un marsupiu al masculului, marsupiu asemănător celui al cangurului. În numai 10 zile de la naştere, puii sunt în stare să îşi procure hrana singuri. Masculul şi femela îşi petrec timpul împreună numai dimineaţa şi seara.
Un alt lucru foarte curios este acela că, aceşti peşti se aseamănă foarte mult cu cameleonii, ei putând să îşi schimbe culoarea în funcţie de mediul încojurător şi să îşi mişte ochii indepenedent unul faţă de celălalt.
Căluţii de mare sunt animale pe cale de dispariţie datorită pescuitului şi distrugerii mediului de viaţă. În China, sunt ucişi în fiecare an 20 de milioane de căluţi de mare, fiind folosiţi în medicina tradiţională. Cei care îi pescuiesc îi pun în general în acvariile deţinute acasă sau îi folosesc ca amulete.
În legendele greceşti căluţii de mare erau cei care purtau în valuri carul lui Poseidon.

PLANTE RARE - FLOAREA DE COLŢ

Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munţii Vrancei, Munţii Bucegi, Munţii Făgăraşului, Munţii Maramureşului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, Floarea de colţ este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată monument al naturii şi este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colţ este protejată în rezervaţii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munţii Bucegi, Ciucaş, judeţul Alba etc.
Leontopodium alpinum (după denumirea sa ştiinţifică), este o plantă perenă, de o frumuseţe aparte şi totodată cea mai rară din întreaga floră montană.
Tulpina este dreaptă şi poate ajunge până la 20 - 30 cm înălţime. Aceasta este îmbrăcată în partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite aşezate de jur împrejurul tulpinei, în formă de cerc. Numeroasele şi micuţele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse în aşa fel încât lasă impresia unei singure flori de forma unei steluţe. Întâlnită de cele mai multe ori pe culmile stâncoase şi tot mai rar pe platourile montane, Floarea de colţ are rădăcina fixată în puţinul pământ rămas între scobiturile săpate în stâncile calcaroase.
Întreaga plantă este acoperită de peri catifelaţi de culoare argintie, ce protejează frunzele şi florile de vânt.
La noi în ţară, Floarea de colţ poate fi văzută înflorită în lunile iulie şi august.
Se pare că Floarea de colţ provine din ţinuturile Asiei, acolo crescând la fel de deasă ca şi iarba. În diferite locuri din lume unde mai poate fi întâlnită, Floarea de colţ poate atinge înălţimea de până la 80 cm.
Numită în popor şi Floarea reginei, Floarea doamnei, Steluţa sau Albumiţa, Floarea de colţ are în tradiţia românească o semnificaţie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-şi dovedi dragostea şi curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munţilor pentru a culege Flori de colţ şi a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate şi curăţenie.

DARURILE OFERITE DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR POT FI ÎNLOCUITE CU PRODUSE BIO, ÎN SEMN DE IUBIRE FAŢĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Trandafirii, ciocolata, bijuteriile sau lenjeria fină sunt, fără îndoială, darurile pe care toţi îndrăgostiţii şi le fac de Ziua Sfântului Valentin. Însă fabricarea tuturor acestor lucruri, pe care, ce-i drept, mulţi dintre noi le aşteaptă cu nerăbdare, reprezintă o sursă considerabilă de poluare!
Nimic nu-i poate împiedica însă pe cei care se iubesc cu foc să-şi arate, cu această ocazie, şi preţuirea faţă de planeta pe care trăiesc, înlocuind cadourile tradiţionale cu produse eco! Astfel, Ziua Sfântului Valentin poate deveni, pe lângă sărbătoarea iubirii, şi o sărbătoare ecologică!
Terra este un organism viu care are nevoie de iubire şi protecţie pentru a supravieţui. Omul se bucură primul de tot ceea ce înseamnă mediu înconjurător, dar tot el este cel care păstrează ori distruge cu bună ştiinţă toate darurile pe care natura ni le oferă necondiţionat.
Iubirea faţă de semeni înseamnă, în mare parte, şi iubirea faţă de locul în care aceştia trăiesc, faţă de plante sau animale fără de care viaţa noastră nu ar însemna mare lucru. Modalităţile în care ne putem exprima sentimentele pot fi destul de ingenioase, iar darurile pe care le facem cu diverse ocazii pot fi şi altele decât cele cu care am fost obişnuiţi până nu de mult.
Produsele din galantare pentru care se irosesc materii prime, de multe ori nereciclabile, nu pot exprima mai multă iubire decât o plimbare romantică sub clar de lună ori o seară în doi la lumina discretă a lumânărilor.
Un cadou nu înseamnă neapărat o brăţară de aur, flori care cresc forţat în sere sau batoane de ciocolată care mustesc de e-uri.

Florile lasă în urma lor suferinţă

De Sfântul Valentin sau cu orice altă ocazie ne arătăm preţuirea faţă de cei apropiaţi printr-un buchet imens de flori. Dar nu ne gândim aproape niciodată că acest gest nu este ecologic, şi nici chiar etic. Resursele energetice angrenate în alcătuirea unui buchet de 25 de trandafiri echivalează cu o plimbare făcută cu maşina preţ de 20 de kilometri. Cele mai multe flori vin din locuri îndepărtate, cu avionul sau în camioane, iar pentru a rezista în timpul transportului sunt conservate sau refrigerate.
Cu ocazia sărbătorilor, producţia în serele de flori se triplează şi, la fel, consumul de energie, în special iarna. Pesticidele şi îngrăşămintele chimice garantează producţia şi reduc riscurile producătorului. Dar toate aceste chimicale cu ajutorul cărora florile cresc rapid poluează solul, ameninţă sănătatea muncitorilor şi le pot declanşa chiar celor cărora le sunt aduse în dar tot felul de alergii. Mulţi dintre oamenii care lucrează în sere au dureri de cap, ameţeli, insomnii, greţuri, iar pe termen lung se aleg cu boli incurabile, cum ar fi cancerul, sau trebuie să facă faţă unor afecţiuni cronice, cauzate, bineînţeles, de diversele substanţe chimice care "hrănesc" ori colorează artificial plantele.

Trandafirii emană CO2

Creşterea forţată a florilor reprezintă o sursă importantă de poluare, iar plantele care nu se dezvoltă în mod natural devin un pericol chiar şi atunci când zac aproape fără viaţă în florării sau în vază. Un singur trandafir olandez, obţinut în condiţii de seră, emană 670 grame de dioxid de carbon!
Florile reprezintă un simbol. Ele nu trebuie smulse din pământ ca să dovedească sentimentele. Şi nici nu trebuie să-i determinăm pe cultivatori să-şi dea peste cap serele pentru a face faţă unui consum exagerat. Alternativa la producţia industrială de flori, care presupune un afront adus mediului, o reprezintă florile bio.
Sunt mai scumpe, dar mirosul şi aspectul lor sunt inegalabile. Florile bio cresc natural, fără chimicale, au un miros îmbătător şi, datorită preţului, care este destul de mare, nu se vând în cantităţi uriaşe, fapt care conduce la un echilibru între cerere şi ofertă. Mai pot fi oferite în dar şi florile în ghiveci. Sau florile presate! Un cadou ingenios poate fi făcut confecţionând flori din hârtie reciclabilă. Nu costă mult, iar efectul va fi deosebit, deoarece cadoul făcut chiar de acela care îl oferă are o valoare mult mai mare decât un trandafir cumpărat în grabă de la florăreasa din colţ.

Aurul ucide

Bijuteriile din aur au fost şi sunt la mare preţ. Orice femeie îşi doreşte să primească în dar tot felul de obiecte confecţionate din cel mai preţios metal de pe pământ. Dar aurul pune în pericol viaţa oamenilor şi mediul înconjurător! El provoacă stricăciuni locurilor din care este extras, iar condiţiile de exploatare din minele de aur sunt dintre cele mai periculoase.
Minereul de aur este sfărâmat şi introdus în cuve în care se toarnă cianuri. Unele exploatări miniere folosesc tone de cianuri pe zi. Oamenii care trăiesc în preajma minelor din care se extrage aur resimt din plin efectele poluante ale acestor substanţe chimice atât de dăunătoare. Păşunile sunt distruse, sursele de apă sunt puternic afectate din cauza deversărilor de cianuri, iar animalele mor otrăvite sau de foame.
În Ghana, de exemplu, mii de săteni nu au apă potabilă, din cauza exploatărilor aurifere din jur. Iar în Peru, unde se află cea mai rentabilă mină de aur din America de Sud, oamenii suportă de multă vreme consecinţele nefaste ale cianurilor care se manifestă prin boli cronice şi moarte prematură.
Darurile bio care pot fi oferite celor dragi sunt nenumărate. Există deja în magazine haine confecţionate din bumbac bio. Tricouri, blugi, lenjerie intimă, toate aceste articole sunt superioare calitativ celor produse din fire sintetice şi nu pun în pericol sănătatea celui care le poartă. Există, de asemenea, produse cosmetice bio, care surclasează cremele şi deodorantele pe bază de substanţe chimice. Urmează dulciurile bio, printre care se numără ciocolata din cacao obţinută din culturi netratate.
Un poem, o ilustrată electronică, un obiect personalizat, util, confecţionat din materiale reciclabile sau flori din hârtie, toate acestea pot valora la fel de mult ca şi trandafirii olandezi care mor după câteva zile, aruncaţi la gunoi, sau pot să transmită simboluri mult mai puternice decât sacoşele pline cu tot felul de produse, de multe ori inutile, care pun în pericol mediul înconjurător.