TOPIREA GHEŢARILOR

Dacă ne uităm la cele mai înalte lanţuri montane ale Terrei, vom vedea mai puţină gheaţa şi zăpadă decât acum câteva decenii. Topirea gheţarilor şi a calotelor glaciare constituie una dintre cele mai evidente consecinţe ale schimbărilor climatice de pe Pământ, acest fenomen având numeroase efecte secundare: contribuie la ridicarea nivelului Oceanului Planetar, creşte riscul inundaţiilor sau a secetelor în multe regiuni, ceea ce conduce la reducerea cantităţii de apă potabilă pentru milioane de persoane.

În prezent gheţarii şi calotele glaciare ocupă 10% din suprafaţa Terrei şi conţin 75% din resursele de apă dulce. În trecutul geologic, în timpul perioadelor glaciare, teritoriul ocupat de gheţari ajungea la 30% din suprafaţa uscatului. Acum 250. 000 de ani, în ultima perioadă glaciară, gheţarii acopereau mare parte din America de Nord, nordul Europei şi al Asiei şi Antarctica. Canada, de exemplu se află aproape în totalitate sub gheaţă.

Gheţarii reprezintă cel mai mare rezervor de apă dulce al Terrei, acoperind în total o regiune de mărimea Americii de Sud. În ultimul timp ei au început să se topească într-un ritm îngrijorător, fapt pus pe seama creşterii globale a temperaturii. După anii '60, gheţarii montani au pierdut aproximativ 4000 km cubi de apă, un volum mai mare decât debitul anual al fluviilor Orinoco, Congo, Yangtze şi Mississippi, luate împreună. Pierderea a fost de două ori mai mare în anii '90. Se ştie că în regiunile polare şi în munţii înalţi sunt situaţi aproximativ 160.000 de gheţari şi se presupune că până la un sfert din cei montani ar putea dispărea până în 2050, iar până în 2100 procentul s-ar putea ridica şi la 50%.

Cât de repede se topeşte gheaţa?

Până la finele acestui secol temperatura medie la nivel mondial ar putea creşte cu 1,4-5,8 grade C. Diferitele modele climatice sugerează faptul că, la o creştere de 4 grade C a temperaturii, se vor topi aproape toţi gheţarii Terrei. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, în care ar intra o creştere de numai 1 grad C a temperaturii şi o mărire a cantităţii de precipitaţii lichide şi solide, gheţarii vor continua să-şi piardă din volum. Recent, şi calota glaciară arctică a început să-şi reducă dimensiunile, cu excepţia Scandinaviei şi a Islandei, unde creşterea cantităţii de precipitaţii a condus la o extindere a acesteia. Calota glaciară antarctică înglobează 95% din resursele de apă dulce ale planetei. Temperaturile scăzute previn topirea la suprafaţă, dar unele studii pun în evidenţă o topire semnificativă dedesubt, la contactul cu uscatul, probabil din cauza creşterii temperaturii apei oceanului. Multe bucăţi de gheaţă s-au desprins din calotă şi plutesc pe apă. În ultima jumătate de secol, cei mai mulţi gheţari din Alpi şi-au redus considerabil masa. Dacă ratele actuale de topire continuă, în câteva decenii cei mai mulţi dintre gheţarii din Alpi vor dispărea. În ultimii 30 de ani, gheţarii himalayeni (Asia) s-au retras şi şi-au redus grosimea, iar în Bhutan acest proces a atins o rată de 30-40 m pe an. Şi mai rău, în Asia Centrală ratele de retragere ale gheţarilor sunt printre cele mai ridicate din lume. O scădere alarmantă a suprafeţei acoperite de gheaţă se înregistrează şi la gheţarii tropicali din Africa, care, de la începutul secolului al XX-lea şi-au redus suprafaţa cu 60-70%. Gheaţa de pe Muntele Kilimanjaro a scăzut cu 80% pe parcursul secolului trecut. Pe Muntele Kenya, 7 din cei 18 gheţari prezenţi în 1900 dispăruseră în 1993.

Care sunt consecinţele?

Topirea continuă a gheţarilor pe parcursul acestui secol va conduce la inundaţii, la lipsa apei potabile pentru milioane de persoane şi la ridicarea nivelului mărilor de pe Glob, ameninţând şi distrugând habitate şi ecosisteme costiere. Creşterea cantităţii de apă care intră în oceane are un impact semnificativ asupra nivelului Oceanului Planetar. De asemenea, consecinţe îngrijorătoare se resimt şi în regiunile din jur: spre exemplu, modificarea Curentului Golfului joacă un rol important în clima Europei nordice şi de vest. Gheţarii himalayeni, sursă de alimentare cu apă pentru şapte mari fluvii din Asia (Gange, Brahmaputra, Indus, Salween, Mekong, Yangtze şi Huanghe) şi pentru două miliarde de oameni, se retrag într-o rată alarmantă, cu grave consecinţe pentru viitor. Topirea rapidă a blocurilor de gheaţă poate cauza inundaţii severe, mai ales în regiunile bine populate, cum este Himalaya. Revărsarea unui lac glaciar din Nepal, în 1985, a produs ridicarea unui perete de apă înalt de 15 m, la o viteză de 90 km/oră. Valul care a coborât pe pantele munţilor a omorât oameni şi a distrus case. Un studiu UNEP arată faptul că în aceeaşi situaţie sunt 44 de alte lacuri glaciare din Nepal si Bhutan. În anul 1941 o bucată imensă de gheaţă, desprinsă dintr-un gheţar din Peru, a pătruns într-un lac, cauzând revărsarea acestuia şi uciderea a 7000 de persoane. Regiunile costiere sunt de asemenea expuse inundaţiilor, ca urmare a creşterii nivelului mării, aici locuind aproape jumătate din populaţia globului. De asemenea, ţărmurile şi plajele sunt erodate, iar apele subterane dulci din apropierea lor sunt invadate de apele sărate ale mării, distrugându-se astfel mai multe ecosisteme coastiere. Mai multe păsări şi animale marine sunt ameninţate cu dispariţia, mai ales în regiunile polare, unde acestea depind de hrana găsită la marginea calotelor glaciare.